de Roxana NĂSTASĂ
Mai puțin cunoscută de unii, însă vizitată și preferată de alții, mănăstirea Grăjdeni, din zona Bârladului îi așteaptă zilnic pe pelerinii care vor să pășească în oaza de liniște de acolo. Deși pe vreme ploiasă drumul e cam greu de parcurs, credincioșii nu se dau în lături de la a vizita așezământul construit într-o poiană în vârful unui deal. Schitul Grăjdeni a trecut prin perioade dificile. A fost afectat de războiul ruso-turc din 1711, când tătarii au jefuit lăcașul, de aplicarea legii secularizării averilor mănăstirești, precum și de curemurul din noiembrie 1940, când totul s-a ruinat.
Ca orice creație care dăinuie în timp, Mănăstirea Grăjdeni își are și ea începuturile ei legendare, începuturi despre care puțini știu și despre care muzeograful Laurențiu Chiriac ne-a povestit. Din spusele acestuia, în spatele construirii acestei mănăstiri stă o legendă legată de un vis pe care Petru Rareș l-ar fi avut într-o noapte când a poposit pe acele meleaguri.
„În lucrarea lui Al. Alexandrescu-Galex, Schitul lui Petru Rareș, se punea accent pe legenda creării schitului Grăjdeni, având la bază și puternica înrădăcinare a tradiției orale perpetuată de către localnicii din zonă. El arăta că legenda este legată de venirea lui Petru Rareș în pădurea Grăjdeni, unde a poposit o noapte, după ce ajunsese aici cu carele de pește pe care le aducea de la Galați și urma să le ducă la Suceava. În această poieniță erau niște grajduri care serveau drept stație de poștă (unde poștalioanele timpului făceau haltă pentru hrana și odihna cailor). În acea noapte, viitorul domn a avut un vis minunat, și anume acela că dealurile din față erau din aur și i se închinau lui, iar din gură îi ieșea un roi de albine. A doua zi, Petru Rareș a povestit visul partenerilor săi de drum și de negoț, iar aceștia l-au tălmăcit în sensul în care, la Suceava, vor vinde peștele la un preț foarte bun. Numai că, în apropiere de Crasna, Rareș a fost înștiințat că a fost ales domn al Moldovei, iar când a ajuns pe scaunul domnesc a hotărât să ridice o bisericuță de lemn în acea poiană unde a avut frumosul vis. Pornind de aici, cel mai adesea apare ideea construirii acestui schit de către Petru Rareș pe la 1533-1540”, a povestit Laurențiu Chiriac.
Totuși, dincolo de această legendă, despre care nu se știe cât acoperă realitatea dată, cert este că schitul Grăjdeni exista la finele secolului al XVI-lea. Acest schit, potrivit muzeografului Laurențiu Chirirac, „a avut moșiile Bădeana, Dealu Mare, Fruntișeni, Balumirești, Dumbrăvița, Movila Pascului, Movilele Gemine, dar și două loturi de pământ în târgul Bârlad, care i-au fost donate în timp, cunoscând, astfel, o perioadă de liniște și înflorire”.
Din nefericire însă, după perioada de înflorire, au urmat și niște perioade mai dificile.
„În 1711, în urma războiului ruso-turc, tătarii au ars și au jefuit schitul, pe locul vechiului așezământ ridicându-se cu greu o altă biserică. De asemenea, aplicarea legii secularizării averilor mănăstirești (1863) a afectat și schitul Grăjdeni, care astfel și-a pierdut toate moșiile pe care le avea până atunci. Efectul în timp a fost împrăștierea călugărilor pe la alte mănăstiri și transformarea bisericii schitului într-un lăcaș de cult al satului Grăjdeni. Abia pe la 1930, prin stăruința episcopului Iacov Antonovici, schitul a fost reînființat, recăpătând de la stat cele 10 hectare de teren arabil și alte 50 de hectare de pădure. A fost perioada cea mai grea a acestui așezământ monahal. La doar câțiva ani distanță, o altă nenorovire s-a abătut.
Cutremurul din noiembrie 1940 «a ruinat» schitul din nou, iar refacerea sa a durat până la 1952, când a fost transformat în mănăstire de maici, iar stareță a devenit Tomotea Boeru. După ce între 1959-1960 mănăstirea a fost din nou desființată, în 1990 ea și-a reluat activitatea, iar biserica de zid a fost complet refăcută și a primit al doilea hram – “Sf. Treime”, fiind renovată între 1987-1997”, a mai povestit Laurențiu Chiriac.
Din păcate, până în prezent nu s-au efectuat suficiente sondaje arheologice la acest lăcaș de cult, deși au existat câteva oportunități, mai ales cu prilejul refacerilor construcției.
Cu toate astea, meleagurile de la Grăjdeni, pline de istorie, cu perioade de decadă, dar și de înflorire, sunt astăzi locul unde bârlădenii și nu numai, merg mânați de credință, ca la o oază de liniște sufletească.