Faptul că săptămâna trecută, Aquavas Bârlad a oprit apa timp de două zile la rând în diferite zone ale orașului, câte trei ore pe zi, a fost pentru a ne pregăti pentru șocul cel mare: joi o va întrerupe în tot orașul, timp de șase ore.
Așadar, bârlădenii vor trebui să-și facă provizii de apă în așa fel încât să se poată descurca fără probleme (dacă se poate spune așa) între orele 9 – 15.
Motivul este același cu care locuitorii orașului s-au obișnuit deja: Aquavas execută lucrări la rețeaua de distribuție.
Săptămâna trecută, apa a fost întreruptă în cartierele Podeni, Munteni, Deal I, Deal II, Bariera Puiești și Complex Școlar.