de Mihaela NICULESCU
Până în luna iunie inclusiv, municipiul Bârlad va participa la concursul „Orașul reciclării”. S-au înscris până acum 46 de municipii și orașe din România. Pe lângă activitățile de informare asupra importanței colectării selective și fluxului deșeurilor de la producător la reciclator, concursul presupune și colectarea calitativă și cantitativă a deșeurilor reciclabile. Premiul va fi acordat celui mai bun concurent, probabil în luna septembrie, și constă în amenajarea uni parc cu mobilier executat din deșeuri reciclabile.
Pe plan local, parteneri ai acestei acțiuni sunt Primăria Bârlad, Compania de Utilități Publice S.A. și Biblioteca „Stroe S Belloescu”.
„Vineri, 27 februarie, vom organiza o acțiune de informare a populației și a elevilor, în primul rând, în legătură cu criteriile concursului la care municipiul Bârlad s-a înscris, dar și în legătură cu importanța și modul de selectare a deșeurilor reciclabile înainte de a le duce la punctele gospodărești. Este necesar ca populația să înțeleagă că mediul trebuie protejat și prin colectarea selectivă a deșeurilor și prin reciclarea acestora”, a declarat ing. Olga Ungureanu, șefa Serviciului Gospodărie Comunală și Locativă din cadrul Primăriei Bârlad.
Prin implicarea elevilor în acest concurs se dorește realizarea unui voluntariat pe tema conștientizării populației asupra selectării deșeurilor reciclabile, dar și pentru activități practice de depozitare selectivă a deșeurilor.
„Biblioteca «Stroe S. Belloescu» este partener în acest proiect frumos. Rolul nostru este de a contacta cât mai mulți elevi din școli și licee cu scopul de a deveni voluntari în cadrul instituției noastre. Ne dorim ca, pe viitor, numărul voluntarilor să crească și să avem la fiecare liceu un profesor implicat în activitatea de voluntariat. Aceștia ne-ar putea ajuta enorm pentru realizarea voluntariatului în domeniul depozitării selective, a ocrotirii mediului înconjurător”, a spus Cristina Vizitiu, șefa Serviciului Bibliotecă.
Organizatorii concursului „Orașul reciclării” oferă pentru prima dată trei premii. Premiul III, în valoare de 3.000 de euro, constă într-o activitate de informare intensă, pe bază de materiale tipărite, dar și sfaturi de la reprezentanții ECOROM Ambalaje.
Premiul II constă într-o excursie în țară pentru voluntari, în vederea observării la fața locului a modului în care se realizează profesionist selectarea și reciclarea deșeurilor.
Premiul I, în valoare de 12.000 de euro, înseamnă amenajarea unui parc de distracții și relaxare cu mobilier din materiale reciclabile.