Simona MIHĂILĂ
Noul primar cu care s-au pricopsit bârlădenii, omul pe care PSD l-a considerat cel mai potrivit să ducă pe umeri problemele gospodărești ale urbei, a recunoscut, cu ochii plin de candoare, că el nu cunoaste legea după care funcționează. Bunea, viceprimarul de ieri, primarul de astăzi, s-a arătat mirat că ziariștii îl chinuie pe el cu întrebările și nu se interesează direct la „domnul deputat” Solomon cum stau treburile cu Primăria Bârlad.
Recenta aterizare a lui Marin Bunea în fotoliul de primar al Bârladului nu a surprins probabil pe nimeni la fel de mult ca pe el însuși. Luni, în ziua în care s-a așezat pentru prima dată la biroul de primar, ziariștii Est News i-au făcut prospătului edil-șef interimar o scurtă vizită.
E adevărat, vizita s-a dovedit a fi scurtă împotriva așteptărilor lor, întrucât s-au văzut puși în fața unui primar care a dat impresia că nu a înțeles exact unde este și ce are de făcut.
Ne-am gândit că niscaiva întrebări ajutătoare îi vor limpezi „orizonturile” lui Marin Bunea, în așa fel încât restul discuției noastre să fie o sursă zdravănă de informații pentru articolul pe care intenționam să-l oferim cititorilor noștri, eventual un interviu cu noul prim-gospodar.
Doar îl aveam în față pe primarul Bârladului, fie el și interimar; pe cel care a fost, vreme de doi ani, al doilea om din oraș, o persoană pe care PSD, cel mai important partid politic din județul Vaslui, l-a considerat suficient de destoinic încât să-i ofere funcția de viceprimar al Bârladului și acum, iată, de primar al acestuia.
În loc de asta, în spatele impozantului birou de primar am găsit o persoană complet debusolată, cel puțin în aparență. Omul în mâinile căruia PSD a pus hățurile municipiului Bârlad ne-a recunoscut senin că el nu cunoaște legea după care funcționează. Concret, una dintre întrebările pe care noi le-am numit „ajutătoare” și pe care i le-am pus lui Bunea în speranța că îi va fi mai ușor să-și expună viziunea de prim-gospodar, s-a referit la cel care îl va seconda, adică cine va prelua atribuțiile de viceprimar, cât el va fi ocupat cu problemele „complicate” ale urbei.
„Păi, nu știu… întrebați-l pe domnul Nițuc sau pe domnul Ciobanu. Sau, mai bine întrebați-l pe domnul deputat. Eu nu cunosc ce spune legea în cazuri din astea” – iată răspunsul profesionist al noului primar de Bârlad.
Și, ca să ne fie și mai clar, ne-a oferit un argument și mai halucinant: „Să vă spun, nici înainte, dacă primarul nu-mi dădea nicio atribuție, eu stăteam acolo, la locul meu”.
Pe „domnul deputat” (adică Adrian Solomon, șeful de partid al lui Bunea) nu l-am mai deranjat ca să-l întrebăm dacă el știe care este „locul” lui Bunea. Faptul că acesta a primit girul partidului să conducă destinele Bârladului e un răspuns în sine.
În schimb, suntem deschiși la ideea de a-i oferi spațiu pentru a explica ce-o fi vrut să spună Marin Bunea atunci când ni l-a indicat pe el drept sursă de documentare pentru chestiuni ce țin strict de funcționarea Primăriei Bârlad.
Până atunci, îl asigurăm că altfel primarul Bunea n-a mișcat în front. A fost exemplar din toate punctele de vedere. Ba chiar a insistat ca să nu cumva, în ticăloșia noastră de ziariști fără onoare, să denaturăm cumva declarațiile: „Eu nu vreau să apar prin ziare cu alte lucruri decât ce am spus. Nu vreau să zic una și să apară altceva, cum s-a mai întâmplat”.
Parol, domnule Bunea! După cum bine ați observat, în urma unui remarcabil efort din partea noastră, am reușit să vă reproducem declarațiile fidel, în deplinul și profundul lor înțeles.