Est News

Zeci de romi riscă să rămână fără ajutor social

de Mihaela NICULESCU

Și în acest an, câteva zeci de romi din Bârlad riscă să rămână fără ajutor social din cauza faptului că nu și-au achitat impozitele locale. Anul trecut, din 60 de persoane restante, jumătate s-au salvat în ultimul moment, reușind să-și achite datoriile.

Până pe 31 martie, persoanele care beneficiază de venitul minim garantat trebuie să-și achite impozitul pentru anul 2014, altfel riscă să rămână fără unica sursă de venit. La Bârlad sunt peste 500 de familii care primesc ajutor social, din care 362 de etnie romă.
„Guvernul a luat o decizia de a le permite să lucreze 90 de zile ca zilieri, fără a le fi reziliat ajutorul social. Din păcate, nu toți romii din această categorie de beneficiari reușesc să strângă bani pentru a-și achita taxele și impozitele locale. Puțini reușesc să intre în legalitate și să rămână cu ajutorul social netăiat. Anul trecut, peste 60 de familii de rromi erau pe punctul de a rămâne fără bani. O parte a reușit să se salveze, împrumutându-se pentru a-și achita dările la bugetul local”, a declarat Neculai Dragomir, consilier pentru probleme de romi, din cadrul Primăriei Bârlad.
„Problema neachitării impozitului persistă de ani de zile. Există o lege ce trebuie respectată, iar autoritățile locale chiar dacă ar vrea să intervină, nu au cum. Rezolvarea ei pe viitor va trebui să vină de la cei care ne reprezintă în Parlament și Guvern”, a declarat Sorin Răducanu, consilier local și președinte al Partidei Rromilor Bârlad.
În vreme ce Nicolae Dragomir consideră că valoarea ajutorului social este prea mică pentru nevoile asistaților, indiferent de etnie, opinia publică, în mare parte, consideră că acest venit minim garantat este o gaură la buget și încurajează nemunca. Mai cu seamă că mulți rromi sunt abonați de ani de zile la ajutoarele statului, nefiind interesați sa ia vreodată în calcul posibilitatea de a-și găsi o slujbă.
O persoană singură primește, ca asistat social, 140 de lei, o familie cu două persoane – 255 de lei, o familie cu trei persoane – 357 de lei, cu patru persoane – 442 de lei și cu cinci persoane – 527 de lei lunar.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version