Tot mai multi romani prefera sa mearga in Republica Moldova pentru a-si face cumparaturile. Atrasi de preturile mult mai mici decat la noi, zilnic, sute de persoane trec granita si se intorc acasa cu masinile burdusite cu alimente. Motorina costa, de exemplu, 3,6 lei, iar un plin facut la o benzinarie de peste Prut devine o afacere.
„Mergem spre benzinarie. Numai cei care nu au pasaport sau stau prea departe de granita nu ajung la benzinarie in Moldova”.
La doar cateva sute de metri de Vama Sculeni din Iasi se afla si prima benzinarie. Un client fidel este chiar Tudor Ciuhodaru, medic si politician. Pentru un litru de motorina, in Republica Moldova, scoate din buzunar 3,6 lei, in timp ce in Romania ar fi dat peste 5 lei.
Tudor Ciuhodaru, medic: „Pentru cel care cumpara este un castig. La doua plinuri de motorina iti mai iese unul gratis”
Angajatii de acolo s-au obisnuit deja cu romanii care trec granita pentru a-si alimenta masinile.
Vanzatoare Republica Moldova : „Is mai multi romani decat moldoveni. Le place, ca degeaba nu vin, si de pret, si se da si bonus se joaca si tombola”.
Nu doar combustibilul este la mare cautare peste Prut. Pentru cei care stau in apropiere de vama, cumparaturile facute in tara vecina au devenit deja un obicei.
Gelu Cuzic: „Am fost la cumparaturi, sunt de aici de aproape. Am luat combustibil si alimente. Sunt mai ifetine ca la noi si mai bune”.
Cumparator: „Sa iau benzina, tigari, alcool si mancare. Am fost si la piata, am luat fructe, legume, smanatana, branza. Sunt mai bune calitaiv si sunt si mai ieftine, cu 30% mai ieftine decat la noi. Venim de 7,8 ori pe luna”.
Pentru ca diferenta de preturi intre cele doua tari sa nu se transforme intr-un comert infloritor, autoritatile vamale au limitat cantitatile care pot fi trecute peste granita. Fiecare cetatean are dreptul la doua pachete de tigari, un litru de alcool si cateva kilograme de alimente.
Sursa: mediafax.ro