de Mihaela NICULESCU
Din cauza lipsei de fonduri, mașina zace stricată încă din toamna trecută, însă bucuria vitezomanilor nu va fi de lungă durată.
Din toamna trecută, mașina radar cu ajutorul căreia polițiștii bârlădeni monitorizau viteza cu care circulă autovehiculele pe raza localității, a fost trasă pe dreapta din cauză că s-a stricat. Reprezentanții Poliției spun că în curând aceasta va fi reparată.
De vină pentru această situație este ministerul de resort, care invocă celebra scuză a lipsei de fonduri, atât în cazul dotărilor, cât și în privința lipsei de personal. Așadar, la Bârlad, vitezomanii care nu au fost depistați de polițiști au avut noroc.
„Mașina se află la serviciul de logistică și deja au fost solicitate fonduri pentru repararea sa. În câteva zile, radarul va fi din nou disponibil”, a declarat subcomisar Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.
Mihaela Ștraub a mai spus că în prezent se lucrează la înnoirea parcului auto al Ministerului de Interne, ceea ce înseamnă că și la Bârlad vor fi aduse mașini noi până în luna aprilie, dar numărul exact nu se știe încă.
La această oră, în județ există 13 mașini dotate cu echipament radar, din care opt la echipajele de poliție rutieră din județ și patru la polițiștii de la Ordine publică.
Parcul auto al Poliției Municipale Bârlad este format din 10 mașini, destul de uzate, primite în 2004, care sunt folosite de polițiștii de la Biroul Poliției Rutiere, Ordine publică, Judiciar, etc.
Din cele 26 de comune arondate Bârladului, doar în cinci poliția rurală nu are mijloc de transport, în rest, în fiecare comună există câte o mașină.