Est News

Omul de afaceri Georgică Cornu, reținut în dosarul de evaziune cu prejudiciu de 9 milioane de euro

Omul de afaceri Georgică Cornu a fost reținut, marți seară, pentru 24 de ore, pentru evaziune fiscală și spălare de bani, în urma perchezițiilor care au avut loc în dosarul cu un prejudiciu de nouă milioane de euro, în același caz fiind reținuți alți 14 suspecți, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În cursul serii de marți, procurori din cadrul Tribunalului Mehedinți au emis ordonanță de reținere pe numele omului de afaceri Georgică Cornu, acesta urmând să fie prezentat, miercuri, Tribunalului Mehedinți cu propunerea de arestare preventivă.

Tot în urma audierilor care continuă la ora transmiterii acestei știri, au fost reținute alte 14 persoane, administratori sau împuterniciți ai unor societăți comerciale, ridicați de către anchetatori în urma celor 61 de percheziții desfășurate, marți dimineață, în București și alte zece județe.

În urma perchezițiilor, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți au fost aduse, pentru audieri, 46 de persoane.

În cursul nopții de marîi spre miercuri, procurorii urmează să îl audieze și pe Lucian Caraiman, administrator al unor firme deținute de Georgică Cornu, dar și pe Nicolae Semen, administratorul societății Trans Exfor și, totodată, cumnatul primarului din Baia de Aramă, care a deținut anterior firma respectivă.

Georgică Cornu a fost adus, marți, la audieri, la sediul Poliției Județene Mehedinți, el fiind ridicat de la locuința sa din Timișoara. Întrebat ce implicare are în dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de peste nouă milioane de euro, omul de afaceri a răspuns că nu are nicio implicare.

Primarul orașului Baia de Aramă, Rafael Dunărințu (PSD), a fost vizat, în ianuarie 2015, de mai multe percheziții făcute de procurorii DNA, într-un dosar vizând fraude cu fonduri europene, el fiind suspectat că ar fi obținut ilegal sume importante de bani din subvenții agricole acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Dunărințu se află la al doilea mandat de primar al orașului Baia de Aramă, ambele obținute din partea PDL. După alegerile locale din 2012, Dunărințu a trecut la PSD, fiind cunoscut drept un apropiat al fostului președinte al PSD Mehedinți Adrian Duicu, care se află în arest la domiciliu într-un dosar de corupție.

Polițiștii au făcut, marți, percheziții în București și în zece județe – Mehedinți, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraș-Severin, Vâlcea, Dolj și Dâmbovița, la locuințele unor persoane suspectate de evaziune fiscală și spălare de bani și la sediile sociale ale societăților administrate de acestea, urmând să fie puse în aplicare 49 de mandate de aducere.

Conform sursei citate, în perioada 2008-2014, 101 persoane, în calitate de asociați, administratori sau împuterniciți ai 88 de societăți comerciale, ar fi eludat obligațiile fiscale. De asemenea, aceștia sunt suspectați că ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a mai multor facturi fiscale emise în baza unor operațiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziția de material de construcții, piese și componente auto, în valoare totală de peste 22,5 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA și ar fi diminuat artificial impozitul pe profit.

Prin aceste operațiuni fictive, suspecții ar fi prejudiciat bugetul cu peste nouă milioane de euro.

Ulterior, prin intermediul societăților controlate, cei în cauză ar fi făcut mai multe tranzacții financiare, respectiv depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de „rularea” acestor valori prin conturile bancare ale societăților. Astfel, aceștia ar fi disimulat proveniența și circulația banilor.

Polițiștii au făcut percheziții și la sediul unor firme ale omului de afaceri Georgică Cornu, din Timișoara, dar și la locuința acestuia.

Omul de afaceri Georgică Cornu, numit și „regele asfaltului din Banat”, deține grupul de firme Confort și are afaceri și în comerț. El mai are și un centru de echitație la Herneacova, proprietate care se întinde pe 12.000 de hectare. Până de curând, el a fost președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș.

În luna martie a anului trecut, procurorii DIICOT au descins la vila lui Georgică Cornu din Ghiroda (Timiș), dar și la sediul firmei sale de construcții Izometal-Confort. Perchezițiile au fost făcute într-un dosar în care omul de afaceri a fost acuzat că a prejudiciat statul cu aproximativ 60 de milioane de lei prin evaziune fiscală. Cornu a fost atunci reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost eliberat sub control judiciar.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version