de Mihaela NICULESCU
„N-am ce să le fac!” – a fost răspunsul dat de Daniela Tilici, șefa Administrației Piețelor Bârlad, unei femei care reclamase faptul că un comerciant a refuzat să îi vândă câteva legume pe motiv ca nu cumpăra cât ar fi vrut el. Nemulțumirile bârlădenilor legate de aceste practici abuzive sunt vechi, însă nimeni nu ia măsuri.
În ciuda faptului că Administrația Piețelor Bârlad este sesizată destul de des cu privire la faptul că unii piețari fac comerț după propriile lor reguli, Daniela Tilici, șefa piețelor, se declară neputincioasă. Spune că nu are ce să le facă acelor comercianți care refuză să le vândă clienților dacă aceștia nu cumpără de la o anumită cantitate în sus.
La sfârșitul săptămânii trecute, o bârlădeancă aflată la cumpărături în piață, a mers personal la șefa piețelor pentru a reclama un piețar care nu a vrut să-i vândă mai puțin de un kilogram de morcov, cât ceruse femeia. Daniela Tilici i-a replicat femeii că o însoțește până la taraba cu pricina, dar numai atât, pentru că ea nu are ce să le facă vânzătorilor cu un asemenea comportament. Ajunsă în fața vânzătorului, care numai ce o refuzase pe femeie, Daniela Tilici a devenit, dintr-o dată, timidă și oarecum umilă. Vânzătorul nu s-a prea sinchisit și era aproape la fel de iritat ca atunci când i-a aruncat femeii morcovii în față.
Situația este aceeași pentru aproape toate produsele. Ca să ceri un sfert de kilogram de miez de nucă (al cărui preț este destul de piperat – 40 de lei/kg), trebuie să ai curaj. Cum să deranjezi vânzătorul pentru 10 lei?
Pretențiile ilegale ale comercianților ca mușteriii să cumpere cantități impuse de marfă nu se pot traduce decât prin faptul că au ajuns la un anumit nivel de încasări care le permite selectarea clientelei. Cu toate acestea, când e vorba de taxe, pozează în victime și se plâng de vânzările scăzute.
„N-am ce să le fac” nu este un răspuns demn de un șef, fie el și al pieței. Mai mult interes pentru un comerț civilizat, cu respectarea clienților nu ar strica, mai ales că actul de comerț se desfășoară într-un spațiu public, nu unul privat. Chiar dacă Daniela Tilici nu are atribuții directe în acest sens, în calitatea sa de șef de piață ar avea măcar obligația morală de a manifesta mai multă implicare în respectarea legii.
Nu există nicio legislație care să prevadă că nu pot fi vândute cantități mici, chiar la bucată, din produsele vrac neambalate. Vorbim aici despre dreptul universal al consumatorilor. În România există două legi, ambele în avantajul total al clienților. Legea 12/1990, privind protecția populației împotriva unor activități ilicite, la Art. 1, lit. h, precizează că vânzătorii care refuză nejustificat vânzarea produselor, pot fi sancționați cu amenzi de la 2.000 la 20.000 de lei. Ordonanța de Guvern 21/1992, privind protecția consumatorilor, la Art. 9, prevede obligativitatea vânzătorilor de a se comporta corect în relațiile cu consumatorii și de a nu folosi practici comerciale abuzive. Și în cadrul acestei ordonanțe, sancțiunile prevăzute sunt cuprinse între 2.000 ș 20.000 de lei.