Est News

Zilele Cuza, la Bârlad

de Mihaela NICULESCU

* În perioada 18-20 martie, la Bârlad se va desfășura a XXXV-a ediție a Zilelor Cuza. Din 1981, în fiecare an, Societatea de Științe Istorice filiala Bârlad organizează activități dedicate zilei de naștere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, fiu al Bârladului. Activitățile dedicate acestui eveniment vor culmina cu un simpozion în cadrul căruia sunt așteptați să ia cuvântul atât profesori universitari din țară, cât și profesori de istorie din Bârlad.

Pe 20 martie se împlinesc 195 de ani de la nașterea domnitorului reformator Alexandru Ioan Cuza, de numele căruia se leagă unirea Moldovei cu Țara Românească. Filiala bârlădeană a Societății de Științe Istorice, împreună cu Cercul Militar Bârlad, Primăria Bârlad și Muzeul „Vasile Pârvan” au pregătit o serie de activități de evocare a personalității domnitorului născut la Bârlad.
Miercuri, 18 martie, școlile din Bârlad vor găzdui manifestări cultural-artistice dedicate domnitorului, iar la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, la ora 10, va avea loc a IX-a ediție a concursului pentru elevi de gimnaziu „Al. I. Cuza – fiu al Bârladului”, competiție care va continua și a doua zi.
Joi 19 martie, Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” va organiza o expoziție de pictură, grafică și sculptură cu titlul „Al. I. Cuza, Unirea și Bârladul”.
Vineri, 20 martie, la ora 10, chiar de ziua domnitorului, vor avea loc un ceremonial religios și depuneri de coroane la statuia domnitorului din piața civică, urmate de un recital artistic susținut de actori ai Teatrului „Victor Ion Popa”. Evenimentele dedicate lui Alexandru Ioan Cuza vor continua cu vernisarea, în holul primăriei, a expoziției de numismatică, medalistică și cartofilie „Unitatea și independența la români”, iar de la ora 11, în sala de ședințe se vor desfășura lucrările simpozionului dedicat împlinirii a 195 de ani de la nașterea domnitorului Cuza, manifestare organizată de Societatea de Științe Istorice Filiala Bârlad.
„Este o zi importantă, pe care o sărbătorim în fiecare an, din 1981, cu atât mai mult cu cât domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-a născut, incontestabil, la Bârlad. Sunt documente clare, oficiale, care atestă acest lucru, printre care amintesc diploma de bacalaureat emisă de Universitatea Sorbona (Paris) din 1835, actul de deces din 15 mai 1873, emis de primăria din Heidelberg (Germania), Almanahul de la Gotha, inscripția de pe monumentul funerar al domnitorului, dar și răspunsul de mulțumire al doamnei Elena Cuza la o telegramă primită de la o delegație de bârlădeni care a participat la funeralii, prin care transmiteau doamnei Cuza condoleanțe sincere”, a declarat prof. Oltea Rășcanu Gramaticu, președinta Societății de Științe Istorice – filiala Bârlad.
Alături de documentele amintite, originea bârlădeană a domnitorului Cuza a fost susținută și de mari istorici începând cu A.D. Xenopol, în cunoscuta monografie dedicată lui Cuza, scrisă în 1903. De asemenea, locul nașterii domnitorului Cuza este menționat și de academicianul C.C. Giurescu în monografia apărută în 1966 „Viața și opera lui Cuza Vodă”. În a doua ediție a acestei monografii, publicată în 1970, pentru prima dată sunt prezentate cele două documente incontestabile – diploma de bacalaureat și actul de deces, în care apare ca loc de naștere Bârladul. În 2001, istoricul Dumitru Ivănescu a elaborat o monografie cu titlul „Al. I. Cuza în conștiința posterității”, în care, de asemenea, este prezentat locul nașterii domnitorului. Alături de cei trei istorici, au mai scris studii în care se specifică originea domnitorului, academicienii Gheorghe Platon, Alexandru Zub, Dinu C. Giurescu, dar și profesorii universitari Vasile Cristian și Gheorghe Buzatu.
Bârlădenii nu au rămas indiferenți în fața acestei realități incontestabile. Numele lui Cuza a fost atribuit unei străzi din cartierul istoric Podeni, de asemenea Liceul industrial și-a schimbat denumirea în Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” și în fața școlii a fost amplasat bustul domnitorului, creație a sculptorului Gheorghe Alupoaie.
În anul 2003, un alt bust al domnitorului a fost amplasat în fața Cercului Militar Bârlad, lucrare a sculptorului bârlădean Dorinel Filiche, cel care a realizat și bustul lui Cuza din incinta Unității Militare.
În urmă cu șapte ani, pe 20 martie, a fost inaugurată, în piața civică, statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, operă a sculptorului Paul Vasilescu. Statuia din Bârlad este a IV-a statuie din țară care îl înfățișează pe domnitorul Unirii.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version