de Roxana NĂSTASĂ
Peste 1.600 de cetățeni din comuna Viișoara au rămas fără medic de familie, după ce acesta a plecat, la finele lunii trecute. De atunci, s-au făcut demersuri ca un alt medic să vină să activeze la cabinetul medical din comună, dar fără niciun rezultat pozitiv. Până se va remedia situația, localnicii din Viișoara vor trebui să parcurgă câțiva kilometri până în alte localități pentru a li se elibera o rețetă sau pentru a putea fi consultați.
Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui și ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui, medicul basarabean Vitalie Dobroslav a anunțat că pleacă la sfârșitul lunii trecute de la Viișoara și până acum niciun alt medic nu și-a manifestat intenția de a prelua pacienții.
„Dacă pleacă temporar de la cabinet, medicul de familie trebuie să lase pacienții în grija altui coleg, dar domnul doctor de la Viișoara a decis să plece definitiv. O parte dintre pacienți s-au înscris la medici de familie din comunele Dodești și Banca, însă sunt și cetățeni care nu știu ce să facă, unde să meargă”, a declarat președintele CJAS Vaslui, Simona Polak.
Conform autorităților sanitare județene, Primăria Viișoara a făcut eforturi pentru dotarea cabinetului medical, dar până la această dată niciun medic nu a dorit să profeseze în comună.
„Cabinetul este bine dotat, dar acest lucru interesează mai puțin. Ceea ce contează este faptul că naveta la Viișoara nu este una facilă, motiv pentru care medicii nu vor să activeze în acea zonă”, a declarat directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada.
Primarul comunei, Liviu Pârciu, a făcut toate demersurile pentru a remedia situația și speră că măcar medicul de la Dodești va veni o dată pe săptămână la Viișoara până la rezolvarea problemei.
„Am rămas fără medic de familie după ce medicul basarabean care era la noi a plecat pentru că s-a căsătorit prin Uruguay. Acum, unii localnici merg la Dodești, la doi kilometri distanță. Am făcut toate demersurile și la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și la Direcția de Sănătate Publică și la Colegiul Medicilor ca să fie asigurată în comună măcar intervenția sanitară primară. Am dat chiar și pe internet, dar fără niciun rezultat. Nu vine nimeni. Am primit, totuși, asigurări că va veni medicul de la Dodești o dată pe săptămână la cabinetul din Viișoara, până când se va rezolva problema”, a declarat primarul Pârciu.