Est News

Eclipsa solara – istorie, mituri, curiozitati

In unele parti ale lumii va putea fi vizibila vineri eclipsa solara – un fenomen rar in care soarele este acoperit complet de catre luna. Iata ceea ce trebuie stiut legat de istoria eclipsei solare, mituri legate de aceasta in diferite culturi si informatii interesante.
Datele arata faptul ca Babilonienii si Chinezii antici erau capabili sa prezica eclipsele de soare inca din 2500 I.Hr., insa a ramas un fenomen ce a continuat sa fascineze civilizatiile antice timp de secole la rand.
Tablete de argila descoperite in situri arheologice antice arata faptul ca Babilonienii nu doar ca inregistrau eclipsele – cea mai timpurie eclipsa solara inregistrata de poporul babilonian este cea care a avut loc pe data de 3 mai 1375 I. Hr. – ci erau si foarte precisi in acest sens. Ei au fost primii care au folosit Ciclul Saros pentru a prezice eclipsele. Acesta reprezinta ciclul lunii si este lung de aproximativ 6585.3 zile (18 ani, 11 zile si 8 ore).
Mituri:
Grecii antici considerau ca eclipsa solara reprezinta un semn cum ca zeii sunt maniosi, iar acest fenomen precede distrugerii si mortilor provocate de acestia. De fapt, cuvantul „eclipsa” vine din grecul „ekleipsis”, ce inseamna ascuns sau abandonat.
In China antica, eclipsa era vazuta ca prevestind viitorul imparatului. Cu mai mult de 4000 de ani in urma, doi astrologi, Hsi si Ho, chinezi au fost executati pentru esecul lor de a prezice o eclipsa solara. Istoricii si astronomii considera ca eclipsa in cauza s-a desfasurat in 22 octombrie 2134 I. Hr., facand-o cea mai veche eclipsa solara inregistrata vreodata. In timpul eclipsei, chinezii ieseau pe strazi si faceau zgomot, lovind oale si tigai, pentru a alunga demonii.
Eclipsa din anul 1133 dupa Hristos a fost cunoscuta drept Eclipsa regelui Henry in Marea Britanie. Cand regele Henry a murit imediat dupa eclipsa, in conceptia populara s-a reafirmat credinta cum ca acest fenomen reprezenta un semn rau pentru monarhi. Babilonienii punea in perioada eclipselor locotentente regesti pe tron, tocmai pentru a-si proteja adevaratii conducatori.
In mitologia Hindu, demonii serpi Rahu si Ketu sunt considerati ca fiind cauzele eclipsei, cei ce inghit soarele, sorbind lumina ce da viata fiintelor. Cand capul lui Rahu a fost taiat de catre zei pentru fapta de a bea ambrosia, acesta a zburat prin cer spre soare, inghitindu-l in cele din urma.
In anumite parti rurale ale Indiei, in anumite comunitati se tine post negru pe perioada eclipselor datorita temerilor cum ca fenomenul duce la otravirea mancarii gatite atunci.
Evangheliile spun ca in timpul ridicarii pe cruce a lui Iisus Hristos, cerurile s-au intunecat, lucru considerat ca fiind un semn miraculos ce reprezenta vemurile tulburi ce ar fi urmat. Istoricii sugereaza faptul ca acestea s-ar putea referi la o eclipsa ce a avut loc fie in 29 d. Hr. sau 33 d. Hr.
Eclipsa din 27 ianuarie 632 d. Hr. a coincis cu moartea fiului Profetului Mohammed, Ibrahim. Conform teologilor islamici, acest fenomen a fost considerat de popor ca fiind un miracol ce marcheaza moartea – insa Mohammed a facut clar faptul ca eclipsele nu simbolizeaza nici nasterea si nici moartea.
O varietate mare de culturi considerau ca eclipsa era rezultatul unor entitati supraomenesti ce devorau soarele. In Vietnam se considera ca o broasca imensa il inghitea, in timp ce Vikingii credeau ca lupiii erau cei ce muscau din astru.
Date despre eclipsa:

Eclipsa la romani

In foclorul romanesc, eclipsele sau „intunecimile” de soare au loc din cauza pacatelor oamenilor, a varcolacilor sau intrucat Luna intuneca Soarele pentru ca Dumnezeu sa nu o vada ca trece pe langa discul solar. Evenimente astrale temute, eclipsele sunt interpretate drept semne rele, prevestitoare de necazuri, molime sau secete.

Mario Barangea, Lector al Fundatiei Calea Victoriei, spune pentru Descopera ca in unele traditii romanesti este vorba despre gonirea „intunecarii” prin zgomote (batai de clopot sau batai in lemn). A face zgomot in vremea eclipsei e o relicva de ritual bazat pe credinta ca zgomotul „sperie” entitatea demonica ce vrea sa inghita Soarele.

Sursa: hotnews.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version