Est News

Nu vă ”lăcomiți” de Paște!

de Răzvan CĂLIN

DSVSA Vaslui atrage atenția populației cu privire la riscurile la care se expun în cazul în care cumpără carne de miel sau alte produse alimenatre din locuri care nu sunt autorizate ori inregistrate sanitar veterinar.

Ca în fiecare an, apropierea sărbătorilor pascale îi „obligă” pe medicii veterinari vasluieni să elaboreze un set minim de reguli pentru populație astfel încât să se evite situații de risc pentru sănătatea sau chiar viața oamenilor. Primul lucru de bază pe care trebuie să îl știe cteățean este că nu poate achiziționa carnea de miel (sau oricare alte produse alimentare) decât din locuri autorizate sau înregistrate sanitar veterinar. De ce? Simplu: pentru că numai astfel se pot asigura că totul este controlat de medicii veterinari și astfel nu există nici un pericol pentru sănătatea oamenilor.

„În cazul în care cetățenii vor cumpăra produse din spații improvizate sau din «sistemul stradal», se expun riscului toxiinfecțiilor alimentare. Sacrificarea mieilor, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, trebuie să se facă cu respectarea legislației sanitare veterinare. Starea de sănătate a mieilor și faptul că provin din exploatații unde nu evoluează boli infecto-contagioase, trebuie certificate de către medicul veterinar. Animalele identificate, însoțite de certificatul de sănătate și formularul de mișcare emise de către medicul veterinar, se transportă spre locul de sacrificare numai cu mijloace autorizate sanitar veterinar”, se arată într-un comunicat remis redacției noastre de către conducerea DSVSA Vaslui.
Sacrificarea mieilor și valorificarea produselor obținute în urma sacrificării se poate face numai în următoarele condiții:
1. În unități de abatorizare autorizate sanitar veterinar și care îndeplinesc standardele europene de unde carnea poate fi comercializată pe piața intracomunitară.
2. În spații avizate sanitar veterinar, temporar, pentru sacrificare. În acest caz, DSVSA județeană, va aviza funcționarea la solicitarea primăriilor sau asociațiilor crescătorilor de ovine a unor spații pentru sacrificare temporar, numai pentru o perioadă de 12 zile (30.03.-12.04.2015), în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale. Spațiile respective trebuie să îndeplinească condițiile de igienă prevăzute de lege, unde sacrificarea mieilor se va face sub supraveghere sanitară veterinară. Carnea rezultată poate fi valorificată direct către consumatorul final si nu poate fi transportată și comercializată în alte locuri decât la locul de producere. Cetățenii care achiziționează miei vii din târguri de animale autorizate sanitar veterinar, îi pot sacrifica în astfel de spații.
3. În gospodăriile populației. Proprietarul trebuie să anunțe medicul veterinar atunci când dorește să sacrifice animalele și să predea medicului veterinar crotalia animalului sacrificat – carnea rezultată va fi utilizată numai pentru consumul propriu.
Sacrificarea animalelor în alte locuri decât cele autorizate sau în absența supravegherii sanitare veterinare, constituie abatere de la prevederile legale și va fi sancționată conform legislatiei sanitare veterinare în vigoare (HG 984/2005 cu completările și modificările ulterioare).

De asemenea, în apropierea Sărbătorilor Pascale când, în mod tradițional, crește consumul de produse alimentare de origine animală și non animală , DSVSA Vaslui a dispus intensificarea măsurilor specifice de inspecție și control.
La această acțiune vor participa medici veterinari și inspectori din cadrul DSVSA Vaslui, circumscripțiilor sanitare veterinare zonale și Serviciul control oficial siguranța alimentelor teritoriale. Obiectivele supuse inspecțiilor și controalelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor sunt: târgurile de animale, piețele agro-alimentare, unități de tăiere, procesare, depozitare, transport, alimentație publică și comercializare de produse alimentare de origine animală și non-animală.
Medicii veterinari care asigură supravegherea sanitară veterinară a piețelor agro-alimentare, în care producătorii particulari comercializează produse alimentare, vor verifica documentele care atestă proveniența și salubritatea, modul de depozitare și comercializare a acestora.
Producătorii care valorifică brânzeturi în piețele agroalimentare sunt obligați să vândă aceste produse în ambalaje de unică folosință, iar pentru asigurarea trasabilității să aibă etichete care să conțină mențiuni referitoare la denumirea produsului, numele producătorului, locul producerii, data producerii – afișate pe toată perioada comercializării. Laptele și brânzeturile obținute de către producătorii agricoli trebuie să fie sigure pentru sănătatea consumatorului și să nu conțină germeni patogeni care să produca toxiinfecții alimentare la om.
Este interzisă comercializarea ouălor de rață și de gâscă, precum și a ouălor cu coaja murdară, crăpată sau lovită și care nu au efectuat examenul ovoscopic de către medicii veterinari.
Produsele alimentare care nu se încadrează în parametrii de salubritate stabiliți de legislația în vigoare, vor fi retrase de la comercializare, iar comercianții respectivi vor fi sancționați în conformitate cu prevederile în vigoare.
„La fel ca în anii precedenți, DSVSA Vaslui va colabora în desfășurarea acestor acțiuni, cu celelalte autorități cu atribuții în controlul produselor alimentare și cu alte instituții ale statului, de la nivel central și local. DSVSA întreprinde aceste acțiuni de control pentru protejarea sănătății cetățenilor, prin evitarea apariției de toxiinfecții alimentare”, se mai spune în comunicatul DSVSA Vaslui, semnat de Traian Petcu, directorul executiv al instituției.

Totodată, la nivelul DSVSA Vaslui și al Laboratorului Sanitar Veterinar și  a fost asigurată permanența, numărul de telefon al „call center”-ului  fiind 0235421121 , fax 0235421278 și e-mail : office-vaslui@ansvsa.ro. Acesta poate fi apelat de către cetățeni, din orice rețea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranței alimentelor.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version