de Marian MOCANU
Judecătorii Curții de Apel Iași au respins contestația formulată de Simona Botez și Doina Andrei cu privire la decizia judecătorilor vasluieni de menținere a lor în arest preventiv pentru 30 zile.
Ele au făcut apel împotriva deciziei Tribunalului Vaslui, care a decis menținerea măsurii de arest preventiv. Judecătorii Curții de Apel Iași, instanță care a considerat că se impune arestarea preventivă a celor două doctorițe, după ce inițial judecătorii vasluieni respinseseră cererea procurorilor DNA, au rămas consecvenți, respingând ca nefondată contestația.
Doina Andrei și Simona Botez au fost acuzate de fapte de corupție și cercetate în stare de arest preventiv de către procurorii DNA, pe baza unor informații susținute de interceptări telefonice și în urma unui flagrant organizat la începutul lunii februarie.