Est News

Regal coral la Vaslui

de Roxana NĂSTASĂ

Sâmbătă, de la ora 10, până la lăsarea serii, Casa de Cultură „Constantin Tănase” Vaslui va fi gazda celor mai frumoase și importante coruri din zona Moldovei, care se vor înfrunta pentru a ajunge la etapa națională a Olimpiadei Naționale Corale.
La etapa zonală, de sâmbătă, organizată sub egida Ministerului Educației, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui și găzduită de județul nostru, vor participa coruri din zona Moldovei, din județe precum Suceava, Bacău, Botoșani, Piatra Neamț, Galați, Vaslui. De asemenea, concursul se va desfășura pe trei secțiuni.
„La Olimpiada Națională Corală, etapa zonală, ce va avea loc sâmbătă, participă coruri din zona Moldovei, din toate județele. Vor fi trei secțiuni: Licee teoretice și pedagogice, licee de artă și semniarii teologice. Fiecare zonă geografică a țării va organiza această olimpiadă, iar mai apoi, câștigătorii din fiecare parte, se vor confrunta la etapa națională”, a declarat Cristin Ciubotaru, inspector arte la ISJ Vaslui.
Finaliștii care vor merge mai departe la etapa națională și se vor înfrunta cu câștigătorii celorlalte etape zonale, se vor stabili sâmbătă seara după ce fiecare își va demonstra calitățile vocale.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version