Reporterii Libertatea au intrat în posesia actului care ar putea-o duce la sapă de lemn pe Vica Blochina, chemată la tribunal de medicul estetician Adina Alberts. Daunele totale de peste 437.000 de euro, cerute de doctorița care i-a pus sâni fără nici un ban, ar putea s-o îngroape definitiv din punct de vedere financiar.
Toată lumea ar fi putut băga mâna în foc pentru faptul că scandalul mediatic în care Vica Blochina și-a acuzat medicul estician, pe Adina Alberts, că i-a distrus sânii, se va stinge asemenea multora din clinciurile mondene dintre vedete.
N-a fost însă cazul de așa ceva, căci doctorița nu s-a jucat cu vorbele și i-a deschis proces fostei paciente, cerându-i daune compensatorii de aproape jumătate de milion de euro.
În cererea de chemare în judecată, aflată în copie în posesia reporterilor Libertatea, avocații Adinei Alberts au “tocat” fiecare afimație publică a Vicăi, aducând argumente care să-i convingă pe judecători că atât clienta lor, cât și clinica pe care aceasta o deține au fost terfelite pe nedrept în cadrul mai multor emisiuni televizate.
În plus, o acuză pe aceasta că, urmare a vizibilității de care a beneficiat pe seama scandalului declanșat, ar fi avut numeroase beneficii, devenind peste noapte prezentatoare TV și imaginea unei centru de înfrumusețare.
Juriștii își încep pledoaria explicând că, de fapt, operația Vicăi a fost realizată în sistem barter, urmând ca fosta balerină să facă publicitate clinicii și medicului care a operat-o, obligație care a fost însă îndeplinită fix pe dos.
«N-a îndeplinit nici o instrucțiune»
Conform actelor de la dosar, operația de mărire a sânilor a avut loc pe 9 mai 2012, iar toate controalele făcute timp de aproape trei săptămâni arătau că intervenția a fost un succes.
Și în plus, mai spun avocații, dacă Vica ar fi respectat întocmai recomandările postoperatorii (n.r. – să poarte bustieră non-stop timp de două luni și să nu facă nici o mișcare bruscă timp de șase luni – sport, sprijinit în mâini sau să se expună la soare în aceeași perioadă), nici o problemă n-ar fi putut apărea.
Mai mult decât atât, aceștia își întăresc afirmațiile folosind chiar declarații ale Vicăi, care atât în presa scrisă, cât și la televizor, considera operația “aproape perfectă”.
Câteva luni mai târziu însă, atitudinea fostei dansatoare s-a schimbat radical, declarându- se măcelărită de doctorița Adina Alberts și îndemnând public viitoare paciente ale acesteia să o evite pe motiv că “nici măcar antibiotice nu i-a dat”, lucru contracarat de avocați cu copia rețetei primite de vedetă la externarea din clinică.
Se angajase să nu defăimeze clinica
Prin contractul de barter semnat cu clinica Adinei Alberts, Vica Blochina își luase, pe lângă obligația de a face publicitate spitalului, și obligația de a nu vorbi de rău locul în care s-a operat. În caz contrar, știa că va avea de plătit daune de 10.000 de euro, plus 4.900 de euro, costul intervenției chirurgicale și a controalelor postoperatorii.
Cum ea a declanșat o adevărată campanie negativă la adresa doctoriței sale și a clinicii acesteia, avocații medicului le‑au cerut magistraților să o oblige pe Vica la plata sumelor din contract – 14.900 de euro, pierderile înregistrate de firmă în perioada de după atacurile virulente ale Vicăi, estimate la 777.133 lei (adică 172.696 de euro), precum și daune morale în sumă de 250.000 de euro.
În total, Vicăi i se impută daune compensatorii de 437.596 de euro sumă care, raportată la veniturile sale – 2.800 de euro pensie alimentară primită de la Victor Pițurcă și alte câteva mii de euro încasate sporadic de la diverse emisiuni, ar putea- o băga în faliment pe concurenta de la “Ferma Vedetelor”, pe viață.
Asta, în condițiile în care aceasta deține doar un apartament în București, de cel mult 200.000 de euro, și o mașină al cărei preț nu trece de 30.000 de euro. Contactată de reporterii Libertatea, doctorița Adina Alberts a refuzat să facă vreun comentariu legat de acest proces, al cărui prim termen este programat în prima săptămână de după Paște. Nici Vica nu a fost de găsit, știut fiind faptul că participă la un show TV în cadrul căruia este privată de telefon.
Esteticianul Vâlcu i-a «cusut» gura Zăvorancei
Presupusele nemulțumiri ale Oanei, exprimate la televizor, dar și încercarea de a obține bani de la doctorul care o operase de opt ori, au dus-o în fața polițiștilor.
Dosarul stufos în care era cercetată pentru șantaj a făcut deliciul presei. Vedeta a fost nevoită să-și ceară scuze public, altfel risca un proces și mari șanse de condamnare penală.
Sursa: libertatea.ro