de Simona MIHAILA
Nimeni altcineva nu a mai candidat pentru această funcție, așa încât el a obținut majoritatea voturilor.
Deși se anunța cu scandal și cu zgomot, Conferința județeană a Partidului Mișcarea Populară Vaslui s-a desfășurat fără incidente. Daniel Onofrei, cel care fusese numit interimar la conducerea organizației județene, a fost ales președinte cu acte în regulă.
Alegerile au a avut loc ieri, la Casa de Cultură „George Tutoveanu” Bârlad, în prezența mai multor nume sonore din cadrul partidului: Gabriel Berca, vicepreședinte la nivel național al PMP și coordonator al organizațiilor partidului în aria geografică zona nord-est, Ion Vrînceanu, președinte al organizației județene Bacău și fost lider județean la Vaslui, Dorin Victor Minciună, președinte PMP Bârlad și viitor candidat la fotoliul de primar al Bârladului.
Deși, pe la colțuri, se vorbea de o prezență redusă la urne, alegerile s-au bucurat totuși de participarea câtorva sute de membri din tot județul. Sala mare a casei de cultură a fost plină ochi, numărul exact de participanți fiind 530, o prezență copleșitoare fiind cea a tinerilor.
După prezentări și discursurile de rigoare, s-a trecut la vot. Rezultatele nu au fost o surpriză pentru nimeni, întrucât pentru fiecare funcție din partid a fost câte un singur candidat.
Onofrei a fost ales cu 522 de voturi, doar opt dintre membi exprimându-se împotriva lui. El va conduce organizația județeană împreună cu un secretar general (Stelian Podosu), un secretar general adjunct (Marian Roșca) și cinci vicepreședinți: Dorin Victor Minciună (responsabil pe resurse umane), Constantin Carabină (comunicare și imagine), Bogdan Trifan (politici publice), Ghiță Tămășanu (administrație publică) și Louis Iulian Pălăduță (mediul de afaceri).
Din conducere mai fac parte și 11 secretari executivi.
Daniel Onofrei, președintele ales al organizației județene, spune că nici pentru el rezultele nu au fost neașteptate: „Nu mi-am făcut griji că lumea nu mă va vota, având în vedere că, în calitatea mea de membru fondator al organizației județene, am străbătut județul în lung și-n lat atunci când am pus bazele organizațiilor locale. Am interacționat mult cu oamenii și mă cunoșteau”.
Liderul PMP și-a propus ca până în iunie să pună la punct pregătirile pentru procesul electoral ce va avea loc anul viitor, când se desfășoară alegeri locale, pentru cel puțin 30% dintre comune: „Vrem să identificăm în comune oameni gospodari, pricepuți și dedicați comunităților locale din care se trag. Avem nevoie de candidați credibili și onești la funcția de primar în toate comunele”.
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=60rNDuMprrI&w=420&h=315]
Deși alegerile județene s-au desfășurat în liniște, nu se poate spune că organizatorii au fost complet relaxați. Săptămâna trecută, câțiva membri PMP plănuiau să boicoteze conferința de ieri. Șase dintre aceștia s-au constituit într-o delegație care s-a deplasat la București pentru a i se plânge lui Eugen Tomac, președinte partidului, de anumite „nereguli”. Ei susțineau că nu li s-au pus la dispozițiile detaliile de desfășurare a alegerilor, nu au avut acces la informații legate de numele candidaților și numărul candidaturilor depuse, de termenul de depune a acestora etc. Mai mult, unii dintre ei au pretins că s-au trezit că nu mai figurează ca membri în baza de date a partidului.
Spiritele par să se fi potolit, între timp, având în vedere atmosfera lipsită de turbulențe, de ieri.