de Mihaela NICULESCU
Sâmbătă, un bărbat de 62 de ani, din Roșiești a vrut să-și pună capăt zilelor, la Bârlad. În jurul orei 13, bărbatul s-a aruncat în gol de la geamul scării blocului K1, din strada Republicii, zona Grădină. El nu locuia acolo, dar locatarii l-au văzut destul de des în blocul lor. Un locatar al blocului a intuit ce voia să facă bărbatul, dar a fost prea târziu când a ajuns la el. Omul sărise hotărât să se sinucidă. Deși s-a aruncat de la etajul 4, corpul său s-a oprit pe copertina de la intrarea în bloc, distanța fiind de doar trei etaje.
„Pacientul prezenta halenă alcoolică în momentul internării, ceea ce înseamnă că și-a făcut curaj cu câteva păhărele. A avut un înger păzitor, pentru că trăiește. Din păcate, starea lui este gravă dar stabilă. Prezintă un traumatism toraco-abdominal și hematom retroperitoneal, de asemenea, are și câteva vertebre fracturate, dar și fracturi bilaterale de femur, cea din stânga fiind deschisă. Pacientul este protezat respiratoriu, în comă indusă, dar ceea ce ne dă speranțe este faptul că rinichii funcționează, tensiunea este normală, și are o concentrație de exogen în sânge destul de mare”, a declarat dr. Ion Chilinciuc, șeful secției ATI din cadrul spitalului „Elena Beldiman”.