De la 1 aprilie, sistemul de sănătate are noi reguli și pachete de servicii care vin în ajutorul asiguraților din România. Medicamentele pentru bolnavii din spitale, investigațiile paraclinice și interpretarea acestora, serviciile medicale stomatologice de bază pentru adulți, dar și alte tratamente devin gratuite odată cu noile modificări.
Începând de ieri, medicii din spitalele care au contract cu Casele de asigurări de sănătate sunt obligați să le asigure bolnavilor medicamentele și materialele sanitare necesare, fiind interzis să-i mai trimită să le cumpere din farmacii pe motiv că unitatea nu le are.
În cazul în care într- o unitate chiar nu există vreuna din substanțele de care are nevoie un pacient, atunci acesta o poate cumpăra din altă parte urmând să o deconteze la casieria unității respective. Pentru a putea face acest lucru, pacientul are nevoie de bonul fiscal și de un referat de la doctorul care i-a prescris respectiva substanță.
Dacă spitalul refuză să-i deconteze bolnavului medicamentul, acesta poate face plângere la Casa de asigurări de care aparține printr-un simplu telefon sau e-mail. Reprezentanții CNAS susțin că este foarte important ca asigurații să-și cunoască drepturile și să profite de ele atunci când este cazul.
Vaccinarea, numai la medicul de familie
Tot de ieri, vaccinarea copiilor și a elevilor se va face numai în cabinetele medicilor de familie. Persoanele asigurate nu vor mai fi nevoite să meargă la spital pentru tratament intravenos sau perfuzabil, intramuscular, subcutanat, intradermic, ci le vor putea face chiar în cabinetele doctorilor de familie, însă doar în timpul programului de lucru al acestora.
Totodată, s-a dublat și numărul maxim de consultații la domiciliu, numărul acestora ajungănd la 42. Astfel, medicii de familie vor veni mai des să-și consulte pacienții invalizi, bebelușii de până la un an, copiii cu vârste cuprinse între 0 și 18 ani cu boli infecto-contagioase, lăuzele, dar și asigurații cu boli cronice.
Aceștia din urmă, vor avea parte de mai multe consultații medicale și în cabinetele medicilor specialiști, beneficiind astfel de două controale lunare în loc de unu. Mai mult decât atât, mai multe proceduri precum biopsia, tratamentul postoperator al plăgilor abdominale, al intervențiilor chirurgicale după cezariană, sarcină extrauterină operată, histerectomie, endometrioză și terapii de genetică medicală au devenit gratuite pentru persoanele asigurate.
Servicii dentare gratuite și pentru adulți
Și în tratamentele stomatologice au intervenit anumite schimbări. Astfel, dacă până acum CNAS deconta serviciile medicale stomatologice de bază numai copiilor sub 18 ani, de ieri beneficiază de gratuitate și adulții asigurați. Iar proteza dentară care se acorda gratuit doar o dată la 10 ani, de acum se va putea schimba la 5 ani. Investigațiile paraclinice (ex. – RMN) și clinice nu se mai plătesc și nici interpretarea acestora.
Astfel, persoanele care au bilet de trimitere și merg la orice clinică ce are contract cu Casa de asigurări pot beneficia de aceste servicii gratuit, dar doar în limita bugetului. Reprezentanții CNAS susțin că acele clinici care vor cere bani pentru aceste investigații vor fi sancționate cu rezilierea contractului cu Casa pe o perioadă de 6 luni.
Coplata rămâne în vigoare
De la 1 aprilie, coplata poate fi percepută numai pentru asistența medicală ambulatorie pentru specialitatea clinică de reabilitare medicală, domeniu pentru care nu este prevăzută în prezent. Asigurații vor plăti minimum 5 lei – maximum 10 lei/ serie de proceduri.
Noutăți sunt și în programul național de ortopedie, care va avea un nou obiectiv: tratamentul instabilităților articulare cronice prin implanturi de fixare, care să permită amânarea perioadei de implantare a unei endoproteze. Iar în cadrul programului național de diagnostic și tratament se va folosi aparatură de înaltă performanță pentru stimularea cerebrală profundă a bolnavilor.
Vești bune și pentru persoanele cu suferințe oncologice. Începând cu 1 mai va funcționa un subprogram de radioterapie, cu buget distinct. Tot de la această dată va fi reluat și programul gratuit de fertilizare în vitro și embriotransfer pentru acele cupluri care nu pot avea copii.
Se va ține cont de reguli?
Cu toate că noile reglementări din sănătate spun că pacienții trebuie să primească absolut toate medicamentele din spital, ieri, mama unei tinere de 24 de ani internată și operată de apendicită la Spitalul Bagdasar-Arseni s-a văzut nevoită să meargă la farmacia aflată vizavi de unitatea cu pricina pentru a-i cumpăra fiicei o cutie de algocalmin fiole. Femeia nu crede că se va schimba ceva odată cu noile reguli impuse de Ministerul Sănătății.
“Eu nu mai cred în nici o schimbare. O să fim nevoiți să ne cumpărăm medicamentele în continuare, sunt sigură. E adevărat că acum nu m-a trimis nimeni cu forța să cumpăr, dar nici nu mi-au spus că nu este nevoie. Doctorul s-a exprimat exact așa – «Eu nu vă oblig, dar dacă vreți mergeți și luați »… iar eu ce trebuia să înțeleg?”, ne-a spus d-na Mariana.
Sursa: libertatea.ro