Est News

Simona Halep s-a calificat în semifinale la Miami Open și o va întâlni pe Serena Williams. Halep: Nu am nimic de pierdut

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul 3, a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 7-5, pe americanca Sloane Stephens, locul 45 WTA, și s-a calificat în semifinalele turneului Miami Open, fază în care o va întâlni pe Serena Williams, numărul 1 mondial.

Partida a durat o oră și 15 minute. Pentru Simona Halep a fost a 14-a victorie consecutivă în circuitul WTA.

Sloane Stephens, în vârstă de 22 de ani, a intrat, miercuri (după ora SUA), pe arena centrală de la Crandon Park fără să fi cedat vreun set la această ediție a Miami Open și cu un meci în plus față de Simona Halep, care a stat în primul tur. Însă americanca a fost luată tare încă de la început de Halep. Cu excepția primului ghem, pe care l-a câștigat după două egalități și după ce a salvat două mingi de break, jucătoarea română și-a sufocat adversara, pe care a „dirijat-o” pe linia de fund cu lovituri stânga-drepta năucitoare. Forțată mereu să lovescă mingea din alergare de agresivitatea Simonei, Stephens a greșit mult și i-a ușurat misiunea sportivei din România, care a cedat doar unul din primele zece ghemuri ale partidei.

După 11 minute, scorul era deja 3-0 pentru Halep, cu break în ghemul 2, iar setul se încheia cu scorul de 6-1, după 25 de minute. Totuși statistica nu reflectă diferența mare dintre evoluțiile celor două jucătoare: 6-4 lovituri câștigătoare și 9-12 greșeli neforțate.

Halep nu a micșorat ritmul nici la începtul setului al doilea, reușind două break-uri la rând. Luată de val, la 6-1 și 3-0, românca a suferit o „pană” de concentrare. Ea și-a pierdut răbdarea și a încercat să închidă toate punctele cu lovituri decisive, astfel că greșelile neforțate s-a înmulțit. Stephens a reușit rebreak-ul în ghemul al patrulea, un break la 3-2 și, fructificându-și serviciul, a ajuns să conducă după ce a marcat pe tabelă patru ghemuri la rând, cu 4-3 și apoi cu 5-4. Totuși, a fost destul de limpede că jucătoarea născută în Florida nu poate adăuga cadourilor primite punctele din jocul ei. La 5-5, ea a greșit două mingi importante, iar Simona nu a iertat-o, câștigând break-ul, ulterior setul și meciul, după 75 de minute de joc.

În ciuda jocului oscilant din acest set, Halep a înregistrat 11 lovituri câștigătoare, față de 4 câte a reușit adversara ei, greșelile neforțate fiind aproape la fel ca număr, 17 – Halep, 18 – Stephens.

Serviciul Simonei a „intrat” în acest meci, a avut efect și mingea a fost bine poziționată. Cu o proporție de reușită de 75 la sută, Simona a etalat, probabil, cel mai bun serviciu din acest an, înregistrând o performanță rară pentru ea: nicio dublă greșeală. De asemenea, lovitura de dreapta a româncei a făcut cel puțin trei sferturi din punctele câștigătoare (17 față de 8 în dreptul lui Stephens). În concluzie, evoluția Simonei Halep din primele zece ghemuri ale meciului cu Sloane Stephens îi oferă jucătoarei române șanse reale în viitoarea întâlnire, cu Serena Williamas.

Calificarea în semifinale este recompensată la Miami Open cu un premiu de 220.230 de dolari și 390 de puncte WTA.

Halep: Nu am nimic de pierdut în meciul cu Serena Williams

„Am jucat repede cu Stephens, am făcut cel mai bun tenis al meu, a revenit spectaculos, a schimbat tactita, am pierdut încrederea, dar mă bucur că am câștigat. Nu am nimic de pierdut cu Serena, e numărul 1 mondial, voi da totul, voi veni pe teren și voi crede în șansa mea. A fost un meci bun la Singapore, mâine este un nou meci și cred că pot câștiga din nou cu ea”, a declarat Halep.

La rândul ei, Serena Williams (SUA) a învins-o pe Sabine Lisicki (Germania), locul 21 WTA și cap de serie numărul 27, cu scorul 7-6 (4), 1-6, 6-3, în sferturile de finală. Pentru cea mai bună jucătoare din lume, potrivit clasamentului WTA, aceasta a fost victoria cu numărul 700 din carieră.

Halep și Williams s-au întâlnit ultima dată, în octombrie 2014, în finala Turneului Campioanelor, românca fiind învinsă, cu scorul de 6-3, 6-0. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit și în Grupa Roșie a competiției, când Halep a câștigat cu 6-0, 6-2.

Anterior, ele au mai jucat de trei ori și de fiecare dată s-a impus Williams. Prima dată au evoluat una împotriva celeilalte în 2011, în turul doi al turneului de la Wimbledon, când Serena Williams a câștigat în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 6-1. Următoarele două partide au avut loc în 2013 și s-au încheiat cu scorul de 6-3, 6-0, în semifinalele turneului de la Roma, și cu scorul de 6-0, 6-4, în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati.

Ocupantele locurilor 1 și 3 ar fi trebuit să joace una împotriva celeilalte și în semifinalele turneului de la Indian Wells, dar Williams s-a retras înaintea partidei, din cauza unei accidentări la genunchi.

Meciul Halep – Williams este programat, vineri, de la ora 04.00.

În cealaltă semifinală a turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami, vor juca, joi, de la ora 20.00, Andrea Petkovic (Germania), locul 10 WTA și cap de serie numărul 9, și Carla Suarez Navarro (Spania), locul 12 WTA și cap de serie numărul 12

După ce Maria Șarapova a fost eliminată în turul secund al Miami Open, Simona Halep poate reveni pe locul 2 mondial, ocupat acum de rusoiacă, dacă va câștiga turneul din Florida. Totodată, dacă va ajunge și se va impune în finala de sâmbătă, românca va deveni a treia jucătoare care reușește „dubla” Indian Wells-Miami, după Steffi Graf și Kim Clijsters.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version