Pentru prima dată de la izbucnirea scandalului de proporții în care a fost implicat, comisarul șef Vasile Ponea a făcut declarații despre întreaga poveste, în exclusivitate pentru SPYNEWS.
Contactat de reporterii SPYNEWS, comisarul șef Vasile Dumitru Ponea a declarat, ieri, că, de când a revenit la serviciu – el fiind șeful Serviciului de Siguranță a Penitenciarului Vaslui – a dat de mai multe ori cu subsemnatul, în cadrul anchetei disciplinare care îl vizează. „Am declarat tot ce am avut de declarat în fața Comisiei de Disciplină. Nu pot să dau prea multe detalii”, a spus „comisarul porno”. Întrebat dacă a avut probleme cu ceilalți colegi sau dacă aceștia l-au tratat altfel decât până în ziua în care a apărut despuiat, în presă, acesta explicat: „Nu, a fost OK, colegii sunt OK”. În momentul în care reporterul SPYNEWS l-a întrebat dacă el consideră că a fost ținta unei răzbunări, victimă a unei persoane care i-a vrut răul, prin postarea imaginilor pe Internet, comisarul Ponea a declarat: „Sunt convins că a fost vorba de o răzbunare. Nu vă pot spune în ce împrejurări am făcut pozele, nici alte detalii nu vă pot da despre modalitatea în care au ajuns pe internet. Am spus tot ce știu Comisiei de Disciplină”.
Totuși, demn de precizat este faptul că, până în prezent, ”victima” nu a depus vreo plângere împotriva unui presupus dușman al ei și nici nu a solicitat o investigație care să elucideze dacă cineva i-a accesat ilegal datele informatice sau i-a sustrat imaginile de pe telefon. Un amănunt interesant este acela că, potrivit regulilor interioare, angajații penitenciarelor nu au voie în interiorul instituției cu telefoane mobile, ei fiind obligați să le lase în casete speciale, la poartă, sub cheie. Așa că singurii care aveau acces la telefonul buclucaș, cu care au fost realizate fotografiile XXX, ar fi fost chiar colegii comisarului pervers.
A scăpat de dosarul penal
Reprezentanții Penitenciarului Vaslui și cei ai Administrației Naționale a Penitenciarelor au pecizat, ieri, pentru SPYNEWS că ancheta disciplinară este în plină desfășurare. Culmea, de trei luni! Trei luni în care ”anchetatorii” nu s-au lămurit dacă fotografiile au fost realizate în penitenciar sau nu. Destul de bizar, dacă ținem cont de faptul că acest lucru se putea verifica în maxim 5 minute, doar mergând în sala de forță în care s-a pozat Ponea în costumul lui Adam…
Și, totuși, superiorii lui Ponea au ținut să menționeze faptul că „ofițerul XXX” a scăpat de dosarul penal care se afla pe masa procurorilor. „Dosarul penal a fost clasat, procurorii nu au găsit nimic de natură penală”, au precizat, ieri, șefii lui Ponea. Aceiași șefi care, în urmă cu trei luni, spuneau: „Dezaprobăm în mod categoric asemenea aspecte. Ele contravin statutului privind funcționarii publici cu statut special din cadrul ANP. Pe lângă ancheta ce s-a dispus imediat la nivelul Penitenciarului Vaslui, a fost sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui”.
Sursa: spynews.ro