Persoane înarmate au răpit sâmbătă un ofițer de securitate român de la o mină de mangan din Burkina Faso, au anunțat compania și o sursă din domeniul securității. Românul este victima unui grup de teroriști din Mali, au declarat surse citate de site-ul de știri Burkina24.com.
UPDATE Românul fi fost dus în Mali sau Niger
Agentul de securitate român răpit ar avea și cetățenie franceză, iar răpitorii, probabil rebeli tuareg afiliați grupării Al-Qaida în Maghrebul Islamic, l-ar fi dus în Mali sau în Niger, potrivit surselor citate de presa internațională.
UPDATE Europeanul răpit în Burkina Faso este un francez de origine română, Gherghuț Lulian
Europeanul răpit sâmbătă de persoane înarmate de la o mină de mangan din Burkina Faso este Gherghuț Lulian, un francez de origine română, scrie site-ul www.info-afrique.com. Potrivit corespondentului publicației, aflat la fața locului, europeanul răpit sâmbătă în Burkina Faso este Gherghuț Lulian, un francez de origine română. Atacul la mina de mangan a fost premeditat, mai transmite corespondentulwww.info-afrique.com care a discutat cu un șef al forțelor speciale. După ce l-au răpit pe Lulian, atacatorii s-au îndreptat spre Mali, iar forțele speciale încearcă să-i localizeze.
Alte două persoane au fost rănite și au fost transportate de urgență la Ouagadougou pentru a fi operate.
Atacatorii ar fi rebeli tuaregi afiliați grupării Al-Qaeda în Maghrebul Islamic
UPDATE MAE s-a autosesizat, a activat Celula de Criză și a transmis instrucțiuni misiunilor diplomatice din zonă, în cazul românului răpit într-un incident din Burkina Faso, a informat, sâmbătă seara, Ministerul de Externe.
”Celula de Criză s-a reunit deja în vederea analizării tuturor informațiilor și pentru adoptarea măsurilor specifice”, instituțiile care fac parte din această structură fiind în contact permanent, a precizat MAE, într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX.
UPDATE Incidentul a avut loc la mina de mangan Tambao, administrată de Pan African Minerals, o filială a Timis Corporation, compania lui Frank Timiș.
Frank Timiș este un om de afaceri cu cetățenie română și australiană, care locuiește la Londra și are investiții în Africa de Vest, în special în domeniul petrolier și minerit.
Mina se află în nord-estul statului Burkina Faso, în apropiere de granița cu Mali.
Souleymane Mihin, directorul din Burkina Faso al companiei Pan African Minerals, care administrează proiectul de minerit Tambao, a declarat că cinci persoane înarmate l-au răpit pe român după ce au atacat o patrulă de securitate pe care acesta o conducea. Șoferul său și un jandarm care le asigura protecția au fost răniți.
„A fost un atac asupra uneia dintre patrulele noastre”, a afirmat Mihin. „L-au răpit pe românul care conducea patrula. Șoferul a fost împușcat în picior. Un jandarm a fost grav rănit”, a precizat el.
O sursă din domeniul securității din Burkina Faso a precizat că răpitorii s-au îndreptat spre granița cu nordul statului Mali, situată în apropiere, după ce l-au răpit pe român.
Incidentul s-a petrecut după-amiază și au fost organizate echipe în Burkina Faso pentru a-l căuta pe bărbat, a adăugat sursa.
Nordul Mali se confruntă cu prezența a numeroși islamiști înarmați, rebeli separatiști și bande criminale. În trecut, cetățenii străini răpiți au fost duși în zonele deșertice din nordul Mali și ulterior eliberați în schimbul unor răscumpărări.
Totuși, surse din industria mineritului au declarat că incidentul ar putea fi legat de faptul că Pan African Minerals a avut relații tensionate cu comunitatea locală din zona minei.
Sursa: mediafax.ro