Astăzi este prima zi a Săptămânii patimilor lui Iisul Hristos, numită și Săptămâna Mare, cea care precede sărbătorile pascale ale ortodocșilor. Este perioada celor mai intense trăiri pentru creștini, căci fiecare zi care se scurge până în momentul Învierii Domnului este plină de semnificații. Caracteristica esențială a acestei săptămâni sunt Deniile. Seară de seară, credincioșii pot merge la biserică unde sunt oficiate slujbe speciale.
Luni, se face pomenirea patriarhului Iosif, vândut de fratii săi cu treizeci de arginti. El este o preînchipuire a lui Hristos, care a fost vândut de Iuda. Acuzat de desfrânare, ajunge în temniță. În urma tălmacirii unor visuri, este scos din închisoare și pus administrator peste tot Egiptul. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruinței lui Hristos asupra păcatelor lumii.
Tot în această zi se face pomenire și de smochinul neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. E o pildă din care omul trebuie să rețină că, la judecata de apoi, Dumnezeu nu doar va răsplăti, ci va și pedepsi pe cei ce nu au rodit.
Marți se face slujbă de pomenire a celor zece fecioare. Pilda vorbește despre faptul că nu e destul să trăiești în feciorie, dacă nu ai și alte însușiri sufletești.
„Pe cinci dintre fecioare le numește înțelepte, căci împreună cu fecioria au avut și minunatul și îmbelșugatul untdelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numește nebune pentru că, deși aveau virtutea fecioriei, nu aveau milostenie”.
Miercuri se face pomenirea Mariei Magdalena, femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului, ca simbol al pocăinței și îndreptării omului păcătos.
Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină la care Iisus a instituit Taina Sfintei Euharistii, Rugăciunea din grădina Ghetsimani și vânzarea și prinderea Domnului.
În Vinerea Mare se face pomenirea Patimilor Mantuitorului. Patimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare și înfricoșătoare. Sfinte – pentru că cel care le-a răbdat este Sfântul Sfinților, sfințenia însăși; mântuitoare – pentru că ele sunt prețul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoșătoare – pentru că nu poate fi ceva mai înfricoșător decât ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa. Toată făptura s-a schimbat la răstignirea lui Hristos: „Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat și mulți din morminte au inviat”.
În Marea Sâmbătă, creștinii prăznuiesc îngroparea lui Hristos cu trupul și pogorârea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricăciune la viață veșnică pe cei adormiți. (Ionuț PREDA)