Est News

„Literature Live”

de Mihaela NICULESCU

Proiectul multicultural Comenius „Literature Live”, derulat în perioada 2013-2015 de Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad, în colaborare cu școli din nouă țări europene, continuă.
Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 10.30, în sala mică a Teatrului „Victor Ion Popa”, a avut loc o întâlnire a elevilor participanți la proiect cu un alt scriitor, al cincilea din cei șase câți prevede proiectul. Ceilalți patru scriitori cu care s-au întâlnit elevii Liceului „Eminescu” au fost Simion Bogdănescu, Teodor Codreanu, Lucian Vasiliu și Adina Rosetti. De această dată, interviul a fost realizat cu scriitorul Dan Lungu, invitat pentru prima dată la Bârlad. Elevii au adresat întrebări oaspetelui din Iași, acesta arătându-se încântat de diversitatea și finețea temelor abordate de elevii de la „Eminescu”. După acest interviu, scriitorul Dan Lungu și-a prezentat ultimul său volum, „Fetița care se juca de-a Dumnezeu”, apărut în 2014.
Dan Lungu este conferențiar doctor la Catedra de Sociologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, directorul Muzeului Literaturii Române din Iași și organizatorul Festivalului Internațional de Literatură „FILIT” din Iași. Ca scriitor s-a remarcat prim proză, poezie dar și dramaturgie, și este unul dintre scriitori cei mai apreciați și traduși ai momentului. Printre publicate de scriitorul ieșean, originar din Botoșani, se numără: volumul de versuri „Muchii” (1996), volumul de proză scurtă „Cheta la flegmă” (1999), „Raiul găinilor” (2004), romanul „Sunt o babă comunistă” (2007) și „În iad toate becurile sunt arse” (2011). Printre cele șapte premii și distincții primite de scriitorul Dan Lungu, cel oferit de statul francez – „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres”, în 2011, este cel mai recent.
Proiectul Comenius „Literature Live”, care se va încheia anul acesta, și-a propus încurajarea lecturii cu rol important în educația elevilor și formarea unui vocabular adecvat vârstei lor.
La activitatea găzduită de teatrul bârlădean, au participat, alături de elevi, profesori, conducerea liceului, Gabriela Plăcintă, inspectorul școlar general, și senatorul Gabriela Crețu.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version