de Roxana NĂSTASĂ
Funcțile de inspector școlar general și inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui nu sunt deloc dorite. La etapele de înscriere pentru ocuparea acestor posturi nu s-a arătat niciun amator.
Deși aceste concursuri par o oportunitate pentru aspiranții la funcții, întrucât odată câștigate posturile prin concurs schimbarea pe criterii politice devine aproape imposibilă, se pare că scaunele vacante nu atrag pe nimeni. După ce, pentru postul de inspector școlar general la ISJ Vaslui s-a înscris la concurs doar actualul ocupant al funcției, Gabriela Plăcintă, care a renunțat ulterior „din motive personale”, cum au făcut reprezentanți ai educației din mai multe județe, a venit rândul înscrierilor pentru postul de inspector școlar general adjunct și pentru director la Casa Corpului Didactic (CCD). Duminică s-au finalizat înscrierile. Pentru postul de director la CCD Vaslui s-a înscris doar Cristinel Popa, cel care se află în funcție la momentul de față, iar pentru postul de inspector școlar general adjunct la ISJ Vaslui, ocupat în prezent de prof. Narcis Aprodu, nu s-a înscris nimeni.
„Nu m-am înscris din motive obiective. Mă voi înscrie la următorul”, ne-a
declarat Narcis Aprodu, care nu a oferit niciun detaliu referitor la obiectivitatea motivelor.
Nici fostul inspector școlar general adjunct la ISJ Vaslui, Doru Balan nu s-a înscris, motivele sale fiind de altă natură. Pentru el, funcția nu este una tentantă: „Nu m-am înscris pentru că nu m-am gândit. Iar dacă m-aș fi înscris aș fi făcut-o pentru funcția de inspector școlar general, nu de inspector școlar general adjunct. Nu m-am înscris pentru că nu e o funcție tentantă, pentru că sunt multe responsabilități, e greu. În sistemul educațional intervin tot timpul schimbări multe și e cam greu să lași ceva în urmă. E mai bine pe disciplină”.
Alt reprezentant al educației vasluiene, Constantin Turcu, inspector pe management la ISJ Vaslui are cu totul o altă părere despre înscrierile la concursurile pentru posturile de la ISJ Vaslui.
„Eu cred că nu s-a înscris nimeni pentru că timpul a fost foarte scurt. De exemplu, la general, a fost anunțat concursul cu două săptămâni înainte și pentru un astfel de concurs este necesară o documentare temeinică, trebuie un plan de dezvoltare instituțional, care nu se face în scurt timp. Și, mai ales, concursurile acestea sunt foarte serioase, cu subiecte dificile. Acestea cred că sunt motivele pentru care nu sunt candidați”, ne-a declarat Constantin Turcu, inspector pe management la ISJ Vaslui.
Așadar, fie că timpul a fost scurt, că funcțiile nu sunt tentante, cert este că, și după concursuri, lucrurile vor rămâne neschimbate la ISJ Vaslui.