In Monitorul Oficial din Vinerea Mare (10 aprilie 2015), s-a publicat o modificare importanta a procedurii de impozitare din oficiu, aplicata frecvent in ultimii ani de catre autoritatile fiscale cand contribuabilii nu declara la termenele stabilite impozitele si taxele datorate. Practic, daca un contribuabil are obligatia sa declare la un termen stabilit de lege impozitele si taxele datorate prin procedura de conformare voluntara si nu realizeaza aceasta obligatie fiscala, autoritatile fiscale au dreptul sa notifice contribuabilul si sa stabileasca din oficiu impozitele si taxele datorate, avandu-se in vedere mai multe elemente cum ar fi istoricul acelui contribuabil sau declaratiile depuse de alti contribuabil privind vanzarile catre acest contribuabil.
In acest sens, autoritatile fiscale au obligatia sa notifice contribuabilii in termen de 15 zile de la termenul de depunere al declaratiilor, adresand acestora instiintarea si notificarea de depunere a declaratiilor. Daca in termen de 20 zile de la aceasta notificare contribuabilii nu indeplinesc obligatia de depunere a declaratiilor fiscale, autoritatile sunt imdreptatite sa calculeze din oficiu impozitele si taxele datorate de acestia.
- Actul normativ de baza privind modul de stabilire din oficiu a acestor impozite nedeclarate este OpANAF nr. 3392/2011 ce detaliaza o procedura de analiza a dosarului contribuabilului pentru o perioada de circa 12-36 luni, in functie de situatia proprie a contribuabilului, platitor sau neplatitor de TVA, platitor de alte categorii de impozite.
- Astfel, dupa determinarea impozitelor estimate din oficiu se emite formularul 160 „Decizie de impunere din oficiu”, document cu caracter executoriu prin care se pot solicita taxele si impozitele contribuabilului sau se poate incepe o procedura de executare silita.
- Modificarea analizata astazi stabileste modul in care se poate desfiinta aceasta decizie de impunere din oficiu cand contribuabilul isi asuma obligatia declarativa insa cu o intarziere.
- Principala modificare adusa de actul normativ publicat recent consta in faptul ca aceasta decizie din oficiu se poate desfiinta chiar din initiativa autoritatii fiscale cand se constata faptul ca un contribuabil aflat in sfera impozitului din oficiu isi indeplineste obligatiile declarative.
- Astfel, daca in termen de 60 zile de la comunicarea deciziei de impunere din oficiu contribuabilul indeplineste obligatia depunerii declaratiilor privind taxele si impozitele datorate de acesta, decizia de impunere din oficiu se desfiinteaza.
- In acest sens, prin actul normativ analizat astazi, se introduce formatul referatului privind impunerea din oficiu, respectiv a deciziei de desfiintare a impunerii din oficiu. Material rezalizat cu sprijinul consultantului fiscal Adrian Benta.
Sursa: hotnews.ro