de Marian MOCANU
Cincisprezece afgani și sirieni au fost prinși la scurt timp după ce au intrat ilegal în România. Transfugii au traversat râul Prut cu bărci pneumatice, fiind prinși de polițiștii de frontieră vasluieni la câțiva kilometri de graniță.
Un prim grup de 13 cetățeni afgani, între care șase copii cu vârste cuprinse între doi și șase ani, au fost descoperiți de polițiștii de frontieră vasluieni într-o stație de autobuz la șapte kilometri de municipiul Huși. Aceștia fugiseră dintr-un azil din Republica Moldova, unde primiseră statutul de transfug și au traversat ilegal frontiera de stat, din câte se pare cu o barcă pneumatică. Polițiștii de frontieră vasluieni au început căutarea migranților în urma unei alerte transmite de autoritățile din Republica Moldova. Afganii nu aveau documente și au declarat că scopul lor era de a ajunge într-o țară din spațiul Schengen.
În aceeași zi, polițiștii de frontieră vasluieni au descoperit, în dreptul localității Vetrișoaia, alți doi bărbați de 39 și 40 de ani, de naționalitate siriană, intrați ilegal în România. Aceștia trecuseră, tot o barcă pneumatică, râul Prut, dorind să ajungă în Germania.
Pe numele celor nouă adulți au fost întocmite dosare penale pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, fiind predați autorităților din Republica Moldova pentru continuarea cercetărilor.