de Mihaela NICULESCU
Bărbatul care a căzut de la etajul IV al blocului K1 din Bârlad pe 28 martie a ieșit din comă. A fost deconectat de la aparate și transferat de la terapie intensivă la ortopedie. Pentru că a avut inima puternică și rinichii sănătoși, a reușit să treacă cu bine de momentele critice. Pacientul a fost protezat respirator la internare, iar în Săptămâna Mare starea sa de sănătate s-a îmbunătățit, astfel încât a fost lăsat să respire neasistat. De la zi la zi s-au observat progrese, iar cu două zile înainte de Paști, medicii l-au transferat la secția Ortopedie.
„Pacientul este ușor confuz, dar se recuperează. L-am operat deja la un picior și peste două săptămâni vom acționa chirurgical și la piciorul stâng, care a suferit o fractură deschisă.”, ne-a declarat dr. Constantin Boca, șeful compartimentului Ortopedie-Traumatologie, din cadrul Spitalului „Elena Beldiman”.
Bărbatul de 62 de ani, din Roșiești, se afla pe 28 martie în Bârlad, în blocul K1 de pe bulevardul Republicii. Locatarii îl mai văzuseră în zonă și au crezut că are rude pe care le vizitează. Cum a ajuns să cadă de la etajul IV de la geamul casei scării, nu se știe.
Pacientul n-a făcut prea multe declarații cu privire la motivul pentru care se afla în bloc în acea zi. I-a spus ieri reporterului nostru că nu a avut nici o clipă intenția să-și pună capăt zilelor, cu toate că singurătatea este apăsătoare după ce și-a îngropat, pe rând, două soții. Acesta a ținut să menționeze că are probleme mari cu vederea și că la ambii ochi are cataractă, cu unul nu vede deloc, iar cu celalalt doar în proporție de 25%. Ar avea nevoie de operație, dar nu are banii necesari.
Zilele de Paști le-a petrecut liniștit, fiind vizitat de mai multe ori de o fată a sa, pe care n-a mai văzut-o de 17 ani. Deocamdată nu se știe dacă omul a vrut să se sinucidă, după ce, anterior, și-a făcut curaj cu alcool, ori a fost pur și simplu victima unui accident stupid, confundând fereastra cu ușa blocului, din cauza vederii slabe, asociate cu consumul de alcool.