Est News

Îl vezi în «Ferma vedetelor», dar Viziru toacă banii la poker. Oficial, Augustin e «închis» în casa din pădure, dar a jucat în cazinou de două ori în ultima lună

Muncește pe brânci la «Ferma vedetelor» și stă ca pe ace de câteva zile că va fi eliminat din concurs în curând. Susținătorii lui Augustin Viziru nu ar trebui, însă, să-și mai facă atâtea giji pentru el. Actorul „rupe” deja mesele de poker și toacă miile de euro pe care le-ar fi încasat de la emisiune.
În aceste zile, pe micile ecrane sunt difuzate imagini de la «Ferma vedetelor» care par proaspăt înregistrate. Cei șapte concurenți, care au rămas în joc, Ionuț Iftimoaie, Vica Blochina, Cristina Cioran, Dima Trofin, Doinița Oancea, Dan Helciug și Augustin Viziru, se învârt ca albinuțele în ferma de la Cocani. Chiar au petrecut Paștele acolo, au fost răsfățați cu cozonaci, pască, ouă încodeiate și miel. Cel puțin asta s-a văzut la televizor. În realitate, toți cei șapte concurenți nu au prins Paștele acolo, pentru că imaginile care se văd acum sunt înregistrate cu cel puțin o lună în urmă.

«Ferma vedetelor»: Celebritățile, forțate să rămână invizibile

Așa că o parte dintre vedete au părăsit de mult concursul, dar trebuie să fie “invizibile” până când nu-i vedem la tv că ies și din emisiune. Altfel, riscă să se aleagă cu amenzi usturătoare, care variază între 120.000 și 150.000 de euro, în funcție de contractul fiecărui concurent.  Chiar și așa, unii dintre aceștia se pare că nu pot sta departe de locurile în care se fac imediat remarcați. Iar fratele lui Lucian Viziru ar fi unul dintre ei. În timp ce la televizor își face griji că ar putea fi eliminat în această săptămână, numele său, greu de confundat, cel de Augustin Petre Marin Viziru, apare pe site-ul unui cunoscut cazinou din Capitală, unde nu se poate juca poker dacă nu se prezintă la mese. Și asta nu ar fi o problemă, ținând cont că Augustin (38 de ani) nu și-a ascuns dependența de jocurile de noroc.

«Ferma vedetelor»: Viziru înscris la turneele de poker

Zilele în care este înregistrat ca fiind participant la turnee ridică semne de întrebare. Pe 23 martie, figurează că a jucat la un turneu, unde a ieșit pe locul 15 și a câștigat 7 puncte. Pe 3 aprilie, Viziru apare din nou. El ar fi participat și atunci, însă a pierdut. “Participarea este obligatorie, nu se poate juca decât la masă. Ultima oară, Augustin a fost acolo înainte de Paște. A jucat cash poker chinezesc și a pierdut în jur de 1.500 de euro”, a povestit, pentru Click!, o persoană din anturajul vedetei.

«Ferma vedetelor»: Se bat pentru marele premiu de 50.000 de euro

Premiul pus în joc pentru cel care va dovedi că are calități de fermier este de 50.000 de euro, la “Ferma Vedetelor”. Primul concurent care a părăsit competiția a fost actorul Tudorel Filimon, care a plecat din concurs cu Salvarea. Au urmat Oana Radu și Ștefan Stan, dar și Mioara Velicu, care a invocat probleme de sănătate. În locul lui Nea Popa și Mioara Velicu au fost aduși Roxana Ionescu și Lucian Viziru, ambii eliminați între timp.  În concurs au rămas deocamdată Vica Blochina, Augustin Viziru, Dima Trofim, Dan Helciug, Doinița Oancea, Cristina Cioran și Ionuț Iftimoaie.«Ferma vedetelor»: Uite ce interdicții au vedetele!

  • Nu au voie să se afișeze la evenimente mondene;
  • Trebuie să evite locurile aglomerate din oraș: mall-uri, restaurante cunoscute etc;
  • Nu au voie să posteze pe rețelele de socializare;
  • Nu au voie să-și folosească telefoanele personale, așa că au apelat la alte numere pentru a vorbi cu prietenii și familia;
  • Nu au voie să dea amănunte despre culisele emisiunii și despre locul unde au filmat.

«Ferma vedetelor»: Au făcut Paștele cu o lună în avans

Luni, 13 aprilie, în cea de-a doua zi de Paște, la PRO TV îi vedeam pe concurenții de la «Ferma vedetelor» ciocnind ouă roșii și sărbătorind Învierea. Au mimat exemplar căci, de fapt, acele filmări s-au înregistrat pe 12 martie, cu o lună în avans. Până și decorul i-a trădat căci, în martie, pădurea de la Cocani (județul Dâmbovița) era uscată și plină de noroi, iar în realitate, în ziua de Paște, codrul era verde și trezit la viață.Sursa; click.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version