Est News

Primarii, „trași de urechi” de Garda de Mediu

de Roxana NĂSTASĂ

Primarii și viceprimarii din județ trebuie să se pună la punct cu atribuțiunile pe care le au în materie de mediu, pentru că, nu de puține ori s-a demonstrat că aceștia nu cunosc legislația în vigoare, e de părere conducerea Gărzii de Mediu Vaslui. Potrivit comisarului-șef al instituției, Carmen Rădulescu, cei care trebuie să ia măsuri la nivel local împotriva persoanelor fizice și juridice care nu depozitează corect deșeurile sunt reprezentanții primăriilor, dar în multe cazuri ei nu-și cunosc îndatoririle.
„Ne-am confruntat recent cu o situație hilară. Un domn viceprimar din județ ne-a cerut printr-o adresă să luăm măsuri împotriva unor persoane care nu respectau legea în ceea ce privește depozitarea deșeurilor, în condițiile în care dumnealui are prin lege obligația să facă acest lucru. Nu mai spun că nici măcar adresa respectivă nu a fost trimisă direct la instituția noastră, ci direcționată de la Agenția pentru Protecția Mediului, unde domnul viceprimar, în necunoștință de cauză, o trimisese inițial. Acesta a fost un caz specific, dar ne confruntăm zilnic cu anumite situații care ne determină să spunem că edilii nu cunosc legislația și atribuțiunile care le revin pe linie de protecție a mediului”, a declarat comisarul-șef al Gărzii de Mediu Vaslui, Carmen Rădulescu.
Aceasta a precizat că legislația europeană în privința protecției mediului este foarte riguroasă și nerespectarea ei poate avea consecințe nedorite pentru comunitățile locale, printre care amenzile foarte mari sau pierderea unor finanțări importante.

Exit mobile version