de Marian MOCANU
După mai multe ore de audieri, judecătorii Tribunalului Vaslui au respins cererea procurorilor DNA de menținere a arestului preventiv pentru doctorițele Simona Botez și Doina Andrei, înlocuind această măsură cu cea a arestului la domiciliu.
Judecătorii au decis punerea de îndată în libertate a celor două, însă, dacă așa cum s-a mai întâmplat anterior în acest dosar, judecătorii Curții de Apel Iași vor admite contestațiile procurorilor DNA, Simona Botez și Doina Andrei se vor reîntoarce în arest.
Este a treia oară când magistrații vasluieni consideră că cele două doctorițe pot fi cercetate în libertate, în stare de arest la domiciliu. De fiecare dată însă, judecătorii Curții de Apel Iași au considerat contrariul și au admis contestațiile procurorilor.
Cele două doctorițe au fost arestate pe 12 februarie, după ce procurorii DNA au organizat un flagrant la cabinetele medicale ale acestora din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
Medicul ginecolog Doina Andrei este cercetat pentru mai multe infracțiuni, respectiv luare de mită – opt capete de acuzare, întreruperi ilegale de sarcină și fals intelectual, ultima infracțiune referindu-se la internări fictive de pacienți.
La rândul ei, medicul Simona Botez are cinci capete de acuzare pentru luare de mită, una pentru întrerupere ilegală de sarcină și una pentru fals intelectual. Al treilea medic implicat în acest dosar, dr. Adrian Tănăsescu, cercetat în libertate, este acuzat pentru o acuzație de luare de mită și una de favorizarea infractorului.