de Vlad OCHIANĂ
Pe 17 aprilie, în jurul orei 4, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Fălciu au observat cu ajutorul aparaturii mobile de supraveghere cu termoviziune, două persoane ce pescuiau dintr-o barcă pneumatică, cu o plasă de tip monofilament.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul aceluiași sector, care au depistat un autoturism marca Audi, înmatriculat în Suceava, în care se aflau trei persoane.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că pescarii sunt din municipiul Huși, În mașină au fost descoperite două lansete, șase mulinete, șapte forface, două plase monofilament, o barcă de cauciuc și 25kg de pește.
Polițiștii le-au întocmit dosar penal pentru braconaj. Cantitatea de 25kg de peste a fost administrată Fermei piscicole Vădeni, aparținând AJVPS Galați.