de Simona MIHĂILĂ
Județul Vaslui numără peste 80 de mii de pensionari, în timp ce numărul celor care muncesc abia trece de 50 de mii. Raportul nu este cu mult diferit de cel al altor localități din țară, iar conducătorii noștri înțeleg să repare acest lucru obligându-i pe români să muncească până la vârsta de 65 de ani. Conform mediei de viață, ne vom putea bucura de pensie în jur de 10 ani.
Pensionarii din județul Vaslui au unele dintre cele mai mici pensii din țară. Potrivit unui raport al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), pensia medie lunară în județul Vaslui este de 709 lei, cu aproape 25% mai mică decât a unui pensionar bucureștean, brașovean sau hunedorean, cu 20% decât a unui pensionar din Cluj, Galați sau Prahova și cu 10% mai mică decât a celor mai mulți pensionari din restul țării.
Cifrele sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât în județul nostru nici nu are cine să susțină pensia celor ieșiți din câmpul muncii. Numărul lor este de 80.601, mai mare decât numărul vasluienilor care muncesc și contribuie la fondul asigurărilor sociale cu peste 28.000. Mai exact, numărul salariaților este de 52.358.
Altfel spus, gradul de dependență economică calculat ca raport între numărul mediu al pensionarilor plătiți de la bugetul de stat și numărul mediu al salariaților din județ este de 1,53 pensionari la un salariat.
Singura rezolvare pe care guvernanții noștri o văd pentru această situație este să pună biciul pe noi. Pe masa Senatului se află un proiect de lege prin care românii, fie ei femei sau bărbați, vor trebui să rămână în câmpul muncii până la 65 de ani. Conform acestei legi, vârsta de pensionare va crește tot mai mult, astfel ca până în 2035 atât femeile, cât și bărbații vor fi pensionați la aceeași vârstă, respectiv 65 de ani.
Deputații au votat proiectul cu dragă inimă încă de anul trecut, din vară. Prima generație de femei care vor ieși la pensie la 65 de ani vor fi cele născute în 1971.
De asemenea, românii mai au parte de o modificare: perioada minimă de cotizare va crește de la 13 la 15 ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați.
Această obligație de a cotiza la stat până aproape de adânci bătrâneți este consecința neputinței guvernanților de redresa economia. Scuza lor pentru aceste modificări este creșterea numărului de persoane în vârstă, care afectează sustenabilitatea financiară a sistemului public de pensii. Ne vom vedea, astfel, siliți să rămânem în câmpul muncii până la o vârstă pe care nu se știe câți o vom mai apuca, date fiind bolile agravate de sărăcie și de lipsa posibilităților materiale de a le trata.
Pensia românului, de până la 15 ori mai mică decât a altor europeni
E adevărat, vârsta de pensionare pe care vor legiuitorii să o statueze pentru români este aceeași existentă deja în multe state europene. Însă a pune semnul egal între viața românului și cea a unui francez, elvețian, neamț sau norvegian, de exemplu, ar fi cumplit de nedrept. Absolut totul diferă: de la condițiile de muncă, nivelul de trai, de civilizație, respectul pentru omul muncii și până la valoarea pensiilor.
Distanțele sunt ca de la cer la pământ. Românul, nici după ce se retrage din câmpul muncii nu duce un trai mai bun, căci România are una dintre cele mai reduse pensii medii din UE – 195 de euro. O sumă insignifiantă, comparativ cu cea care i se cuvine unui pensionar din Italia – 1.140 euro, sau din Franța – 1.100 euro, chiar din Spania 880 euro. Ca să nu mai vorbim de pensionarul din Luxemburg, căruia statul îi respectă anii de muncă bucurându-i bătrânețile cu suma de 3.000 de euro pe lună, în medie.
Cât despre pensionarul din Vaslui, situația lui nu poate fi caracterizată altfel decât o ironie pe care statul i-o face cu ridicola pensie medie de 165 de euro. Nici măcar la nivelul pensiei medii pe țară. De aceea, în județul Vaslui, un om care iese la pensie chiar și după 35 de ani de muncă nu stârnește mirarea nimănui dacă e nevoit să o ia de la capăt pentru a supraviețui.
Asistam, după cum bine se știe, la nenumărate situații în care „tânărul pensionar”, dacă îi mai permite sănătatea și dacă-l mai ține mintea, să bată la ușile angajatorilor, cot la cot cu tineretul. Ca să poată, bietul de el, să-și plătească întreținerea, să-și cumpere medicamente și să mănânce ceva mai bine. Despre plecat în stațiuni sau de mers în vacanțe, așa cum obișnuiește pensionarul statelor civilizate ale Europei, nicio speranță.
Conform mediei de viață, ne vom bucura de pensie circa 10 ani
Ca să nu mai spunem că nici aleșii noștri și nici oficialii europeni (la îndemnul cărora guvernanții noștri au pus biciul pe spinarea românilor) nu au ținut cont că În România speranța medie de viață este de 75 de ani la femei, iar la bărbați 68,5. În celelalte țări din UE, aceasta este peste 80 de ani. Altfel spus, ca și cum nu ar fi suficient că românii au pensiile cele mai reduse din UE, aceștia au și speranța medie de viață cu 5 ani mai redusă decât a celorlalți europeni.
Această statistică scoate în evidență un aspect absolut dureros, cel puțin pentru un vasluian: după 40 de ani de muncă se va bucura de pensie aproximativ 10 ani.
Egalizarea vârstei de pensionare nu ține cont, de asemenea, nici de calitatea vieții din România. O femeie de aici, pe lângă faptul că merge zilnic la serviciu, ajunsă acasă continuă să muncească. Dacă mai are și copii, femeia româncă trebuie să-și găsească energia ca, pe lângă treburile casnice, să se ocupe și de educația acestora. E adevărat, și tatăl are aceleași îndatoriri față de copii, însă mentalitatea românească nu a scos încă femeia de la cratiță.
În schimb o femeie dintr-o altă țară europeană, spre exemplu din Italia, se poate considera a fi norocoasă că s-a născut unde trebuie. Poate alege dacă merge sau nu la serviciu, întrucât soțul câștigă suficient de mult să-și poată întreține familia. Dacă are mai mulți copii, aceștia primesc alocații suficient de mari cât să se întrețină întreaga familie. Femeia din Europa civilizată câștigă destul cât să-și permită o menajeră, sau o dădacă, de a-și trimite copiii la o școală particulară și de a mânca, seara, cu întreaga familie, la restaurant.
În lipsa acestor avantaje, româncele se pot considera sclavele propriilor vieți, pentru că în majoritatea familiilor din România, femeia muncește mai mult decât bărbatul. Ca să nu mai pomenim că de multe ori sunt puse în postura de a accepta posturi sub calificarea lor, dar și salarii mai mici. Cu alte cuvinte, încă se confruntă cu un nivel ridicat de discriminare la locul de muncă și în societate, neavând aceleași șanse pe piața muncii.
Și pentru ca tabloul dezolant al soartei românilor să fie complet, trebuie amintit aici și de salariile din România, infinit mai mici decât în mai toate țările din UE. Statisticle arată că nivelul de trai din România îl depășește în Europa doar pe cel al Bulgariei.