de Roxana NĂSTASĂ
La Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui nu a fost înregistrat în cursul anului trecut niciun avort la cerere. Datele din dosarul instrumentat în cazul doctorițelor Simona Botez și Doina Andrei, de la Secția Obstetrică Ginecologie a spitalului vasluian, arestate preventiv din luna februarie, demonstrează că avorturile făcute în spitalul vasluian erau ilegale.
În timp ce la unitatea medicală vasluiană nu figurează în 2014 niciun avort la cerere, la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad sunt înregistrate 590 de astfel de intervenții. În anul 2014 s-au înregistrat 243 de avorturi, toate fiind consemnate în documentele spitalului vasluian ca fiind avorturi spontane. Cifra, susțin anchetatorii, nu este reală, fiind imposibil ca în cea mai mare unitate sanitară dintr-un județ să nu fie înregistrat niciun avort la cerere.
„Modificarea registrelor medicale și întocmirea de acte medicale false, fără a avea corespondent în realitatea faptică, reprezintă un mod de lucru al inculpatelor”, a precizat procurorul de caz, Irina Perjoiu.
Managerul SJU Vaslui, Ana Rinder, admite că efectuarea de avorturi la cerere ar reprezenta o importantă sursă de venit pentru unitatea sanitară. Costul unei astfel de intervenții a fost recent majorat de la 130 de lei la 280 de lei.
„Din punct de vedere moral mi se pare normal să nu existe niciun avort la cerere, însă din punct de vedere al activității spitalicești nu este normal faptul că anul trecut nu am avut niciun astfel de avort. Acest lucru consider că a adus un prejudiciu spitalului, cu o sumă de bani pe care am fi putut-o încasa ca venit propriu. Noi încasăm venituri proprii la anumite secții, cele mai importante fiind la Radiologie și Imagistică Medicală. În urma controlului efectuat recent de Ministerul Sănătății vom fi mai atenți cu privire la modul în care se asigură veniturile proprii, inclusiv cele de pe Secția Obstetrică Ginecologie”, a declarat Rinder.
Aceasta a precizat că nici în cursul acestui an la unitatea pe care o conduce nu sunt înregistrate avorturi la cerere, deoarece specialiștii Secției de Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui refuză să facă astfel de intervenții, după arestarea doctorițelor acuzate de luare de mită și efectuarea de avorturi ilegale. De la începutul acestui an în spitalul vasluian s-au înregistrat doar 26 de înteruperi de sarcină, însă acestea nu au fost la cerere, ci avorturi spontane sau incomplete.
Managerul SJU Vaslui a adăugat că după arestarea doctorițelor Doina Andrei și Simona Botez, activitatea în Secția de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență este îngreunată, medicii ajungând să facă și câte zece gărzi pe lună. Totodată, susține Ana Rinder, medicii au acuzat în repetate rânduri că lucrează sub presiune.