de Roxana NĂSTASĂ
Zeci de copii au sunat în acest an la „Telefonul copilului” să-și reclame părinții pentru abuz, neglijare sau exploatare. Potrivit conducerii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC)Vaslui, cea mai mare parte a sesizărilor telefonice au fost neconfirmate. Directorul general Ionel Armeanu Ștefănică ne-a spus că se întâmplă adesea ca, în locul unor apeluri care să vizeze abuzul, neglijarea sau exploatarea, la „Telefonul copilului” sună adolescenți nemulțumiți că părinții i-au certat sau i-au pus să facă anumite treburi gospodărești ușoare.
Statisticile care vizează sesizările telefonice de abuz, neglijare, exploatare a copilului arată că în anul 2015 s-au înregistrat la DGASPC Vaslui 30 de astfel de apeluri, 24 dintre ele neconfirmate, iar alte 6 confirmate și active, însă care nu au impus instituirea unor măsuri de protecție ci doar monitorizare din partea factorilor răspunzători.