de Mihaela NICULESCU
Insistențele conducerii Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” la Ministerul Sănătății nu au rămas fără ecou. Săptămâna trecută, Ministerul Sănătății a aprobat ca doi medici generaliști să lucreze la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU).
„Am obținut de la Minister derogare pentru doi medici de familie, fapt care va mai descongestiona activitatea de la CPU. Noii medici sunt dr. Larisa Timofte, medic de familie în Negrești și dr. Ioana Lupeică, medic de familie în Oltenești, județul Vaslui. Ambele au cabinete medicale individuale.”, a declarat dr. Gabriela Daniș, directorul medical al Spitalului „Elena Beldiman”.
Cei doi medici au început să lucreze de câteva zile la CPU, unde vor face doar gărzi.
În cel mai scurt timp, spitalul va scoate la concurs șase posturi de medici urgentiști: două posturi de medici specialiști în urgențe, două posturi de medici specialiști în urgență pediatrică, și doi medici generaliști cu competență în medicină de urgență.