Est News

Din criză-n criză de… medici

de Mihaela NICULESCU

Ca și cum lipsa medicilor de urgențe nu ar fi fost de ajuns, Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad dă piept, din acest an, și cu criza medicilor rezidenți. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) le-a dat apă la moară medicilor care, la finalizarea rezidențiatului, ar fi trebuit să vină pe post la spitalul bârlădean, ca medici specialiști. Din 13, câți ar fi trebuit să vină anul acesta, doar patru au acceptat deocamdată să lucreze la Bârlad, iar unul a promis doar că va veni la post.

Medicul psihiatru Dragoș Vasian a fost angajat în luna ianuarie și pentru că legea i-a permis, a demisionat în luna aprilie. La fel s-a întâmplat și cu medicul pediatru Cristina Cura, aceasta fiind angajata spitalului încă din luna octombrie 2014. După ce șovăise o perioadă, în care a avut mai multe concedii medicale, medicului pediatru Raluca Candea i-a venit ca o mănușă decizia ÎCCJ care prevedea neobligativitatea onorării postului contractat în timpul rezidențiatului, așa că nici nu a mai venit la Bârlad. Același lucru s-a întâmplat și cu medicul pneumolog Sorin Bivolaru și el făcând parte din lista medicilor rezidenți care urmau să fie încadrați în acest an ca medici specialiști la Spitalul „Elena Beldiman”.

Din fericire, totuși, anul acesta echipa de medici s-a mai întregit, odată cu încadrarea a patru tineri medici specialiști: dr. Andreea Neagu, dr. Ciprian Druțu, dr. Bogdan Barbu, toți pneumologi, și medicul de psihiatrie pediatrică dr. Giorgian Rozimbaum. Se pare că, în două luni, secția ORL va primi un tânăr medic specialist, dr. Cristina Enescu manifestându-și dorința de a se angaja la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman”.

Așadar, viitorul nu sună tocmai bine, la spitalul bârlădean. Legea în vigoare nu le mai permite spitalelor să se bazeze pe rezidenți nici cât se bazau până acum. Spitalul va depinde doar de preferințele și disponibilitatea medicilor de a veni într-un oraș de provincie ca Bârladul.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version