de Marian MOCANU
Vasluienii s-au dovedit încă odată buni platnici la plata impozitelor și taxelor locale aferente anului 2015. În primele trei luni, la bugetul primăriei au intrat deja aproape jumătate din sumele estimate a fi încasate în acest an, la care se adaugă și sume record încasate din amenzi.
Contribuabilii din municipiul Vaslui care și-au achitat impozitele și taxele locale aferente anului 2015 până la 31 martie au beneficiat de o bonificație de 10% din suma pe care o aveau de plătit. Drept urmare, o bună parte din debitori, atât persoane fizice, cât și juridice, au achitat în totalitate impozitele și taxele locale. Practic, din totalul de 37.751 plătitori de taxe – persoane fizice – existenți la nivelul municipiului Vaslui, 15.258, aproape 40%, și-au achitat deja în totalitate dările locale. În ceea ce privește persoanele juridice, doar 446 din 1.831 și-au achitat dările.
Astfel, până la 31 martie, a fost colectată suma de 10.411.358 lei, respectiv circa 45% din totalul bugetului pe acest an. La această sumă se adaugă alți 510.200 lei, bani proveniți din plata amenzilor rutiere sau de altă natură.
„Vasluienii au dat încă odată dovadă de spirit civic, achitându-și obligațiile față de bugetul local. Faptul că, an de an, vasluienii văd amplele lucrări de modernizare sau reabilitare a infrastructurii municipiului, având astfel siguranța că banii lor vor fi investiți tot spre binele lor, este, poate, unul din motivele pentru care avem aceste încasări mari încă din primele trei luni ale anului”, a declarat Eugen Boț, directorul economic al Primăriei Vaslui.
De altfel, investițiile în care se regăsesc banii vasluienilor se pot vedea în întreg orașul, nu doar amplele lucrări de asfaltare din centrul orașului, a străzii Decebal, sau chiar din suburbii, dar și celelalte proiecte promovate de municipalitate schimbând în bine fața orașului.