de Marian Mocanu
Aquavas SA Vaslui a organizat ieri o conferință de presă privind stadiul implementării celui mai mare proiect de infrastructură derulat la nivel județean, cel de reabilitare a rețelei de alimentare cu apă și canalizare din municipiile Vaslui, Bârlad și Huși și orașul Negrești. Dacă în ceea ce privește stațiile de tratare și epurare sunt speranțe ca să fie construite până la sfărșitul acestui an, nu același lucru se poate spune despre reabilitarea rețelelor, licitațiile programate până acum fiind anulate din cauza faptului că ofertanții nu îndeplineau anumite condiții. Singura veste bună este faptul că uniunea europeană și-a dat acordul ca finanțarea acestui tip de proiecte să poată fi preluată prin noul program POS 2 (2014 – 2020). Chiar și așa, datorită întârzierilor de implementare, proiectul în valoare de peste 100 milioane euro pentru reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, inclusiv stațiile de tratare și epurare de la nivelul municipiilor și orașelor este în pericol.
Datorită criticilor apărute în presă, dar venite și din partea conducerii primăriilor municipiilor Vaslui, Huși sau Bârlad, nemulțumite de faptul că, din cauza întârzierilor cu care se derulează programul județean de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare, au la rându-le întârzieri la lucrările de asfaltare, Aquavas SA a organizat ieri o conferință de presă. Tema a fost stadiul implementării proiectului finanțat cu fonduri europene „Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare și a stațiilor de epurare în aglomerările Vaslui, Bârlad, Huși și Negrești”. Totuși, s-a vorbit mai mult de lucrurile bune realizate în cadrul proiectului, ocolindu-se faptul că în cazul celei mai importante componente, cea de reabilitare a rețelelor, nici măcar nu s-a reușit desemnarea unui câștigător a licitației de execuție. Ultimele licitații au fost anulate pe motiv că ofertanții care s-au arătat interesați nu îndeplineau condițiile din caietul de sarcini. Săptămâna viitoare va fi publicat pe site-ul SEAP anunțul de organizare a licitației privind contractul de asistență tehnică și proiectare, fapt ce denotă că pe acest segment, lucrurile se mișcă foarte greu.
De mai bine de cinci ani, Consiliul Județean Vaslui își anunță intenția de a accesa fonduri europene pentru reabilitarea rețelelor de apă potabilă și canalizare de la nivelul municipiilor și orașelor județului Vaslui. De tot atâta vreme, respectivul proiect este doar la stadiul de intenție, nici până acum acest proiect nefiind implementat. În anul 2013, conducerea CJ Vaslui, văzând că proiectul lor riscă să rămână fără finațare, în disperare de cauză l-a trecut în seama operatorului unic la nivel de județ, Aquavas SA, care a accesat fondurile europene din cadrul POS Mediu. Cu toate că primirea finanțării a fost anunțată cu surle și trâmbițe, nici până acum, cu doar câteva luni înaintea termenului final, nu s-a trecut de faza licitațiilor. Mai mult decât atât, pentru trei din cele cinci capitole ale proiectului „ Reabilitarea sistemului de apă, a sistemului de canalizare și a stațiilor de epurare în aglomerările Vaslui, Bîrlad, Huși Negrești”, licitațiile de atribuire a lucrărilor de execuție au fost anulate, din cauza prea multor neconformități a ofertelor față de caitelul de sarcini.
„Este o situație generalizată, în mai bine de jumătate de țară nu s-a reușit atribuirea contractelor de execuție. La Negrești, de exemplu, pentru construcția stației de tratere și epurare a apelor uzate, nu s-a înscris decât un singur solicitant. În aceste condiții, așteptăm închiderea procedurii legale, pentru repetarea licitației”, a declarat ing Dorin Bălănescu, inginerul șef al Aquavas SA Vaslui. Practic, de mai bine de un an de zile, de când s-a primit finanțarea din partea Uniuniii Europene, procesul de atribuire a contractelor de execuție stă pe loc, doar două dintre cele cinci capitole ale acestui amplu program fiind în curs de finalizare. Luna trecută, proiectanții acestui proiect au tras un semnal de alarmă cu privire la posibilitatea pierderii finanțării, în condițiile în care factorii locali nu se implică deloc în finalizarea investiției de peste o sută de milioane de euro. Practic, la acest moment, nu s-a reușit nici măcar finalizarea licitațiilor pentru execuția stațiilor de tratare și epurare a apei în municipiile Vaslui, Bârlad și Huși, dar nici pentru executarea rețelei de alimentare cu apă și canalizare în cele trei orașe. La Vaslui a fost nevoie de preluarea unei părți a lucrărilor de reabilitare a rețelei de alimentare cu apă potabilă și canalizare pentru ca finalizarea altui proiect implementat de municipalitate, cea de asfaltare a străzilor din centrul orașului, pentru a nu se pierde astfel finanțarea de la Ministerul Dezvoltării pentru Planul Integrat de Dezvoltare Urbană.
Realizări pe jumătate
Conform celor prezentate, două dintre componentele proiectului „Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare și a stațiilor de epurare în aglomerările Vaslui, Bârlad, Huși și Negrești” sunt în curs de realizare. Este vorba de stațiile de tratare a apei potabile și cele de epurare a apelor uzate din municipiile Vaslui, Bârlad și Huși, costul acestora repreazentând aproape jumătate din valoarea proiectului. Singurele mai avansate sunt execuțiile stațiilor de tratare, pentru care a fost alocată suma de 44,6 milioane lei. Conform declarațiilor conducerii Aquavas, stația de tratare de la Vaslui este realizată în proporție de 53%, cea de la Bârlad, doar de 40%, iar stația de tratare de la Huși în procent de 63%. „Avem promisiunea constructorilor că vor suplimenta forța de muncă și vor aduce utilaje suplimentare pentru a reuși să finalizăm construcția noilor stații de tratare până la sfârșitul acestui an și a ne încadra în cerințele proiectului, urmând ca darea lor în folosință să se facă după finalizarea întregului proiect”, a spus Bălănescu. În același timp, construcția stațiilor de epurare din Vaslui și Bârlad abia a început, deși finanțarea de 89 milioane lei aferentă acestei componente a proiectului este la dispoziția Aquavas de mai bine de un an. „Au fost ceva întârzieri cu proiectele, dar mai ales cu licitațiile pentru desemnarea proiectantului și a executantului. A fost ceva normal, dat fiind amploarea proiectelor și a faptului că respectivele stații de epurare trebuie să îndeplinească cerințele de mediu și ale Uniunii Europene mulți ani de acum înainte. În plus, finanțare atât de mare pentru asemenea lucrări nu se poate accesa oricând, așa că s-a luat în calcul și posibilitatea ca aceste stații de tratare să deservească un număr de beneficiari mult peste cel actual”, a mai declarat oficialul Aquavas SA.
Revenind la proiectul Aquavas, se speră ca, în cazul în care implementarea acestuia nu va fi realizată în timp optim, finanțarea să se treacă de pe POS Mediu 1 pe POS Mediu 2, respectiv pentru perioada 20414 – 2020. Începând de la conducerea Consiliului Județean Vaslui, și până la cea a Aquavas, toată lumea pare să fie sigură pe faptul că se va reuși acest lucru, iar proiectul care așteaptă de mai bine de cinci ani să fie implementat va fi realizat în următorul ciclu al programelor de dezvoltare promovate de Uniunea Europeană. Problema care se pune este alta: dacă Consiliul Județean nu a reușit timp de trei ani realizarea unui proiect care să fie acceptat pentru finanțare nerambursabilă, ce garanții sunt că se va reuși trecerea de pe POS 1 pe POS 2 a acestui proiect? O altă problemă care se pune este dacă se va obține o finanțare de aceeași mărime, câtă vreme, în decurs de aproape doi ani, nu s-a reușit consumarea nici măcar a jumătate din banii primiți. Conducerea Aquavas nu este însă îngrijorată de aceste probleme, cu atât mai mult cu cât, spun ei, nici măcar în jumătate din județe s-a reușit implementarea acestor proiecte, în consecință, județul Vaslui nu este singurul în această situație!?