Est News

O vrea de iubită, nu de nevastă! Inna n-are mari șanse să se așeze la casa ei cu americanul

Inna are o relație de mai bine de doi ani cu un renumit fotograf american, John Perez, care însă nu se grăbește să-i dăruiască vreun inel de logodnă și să o ceară de nevastă.

Fără îndoială, Inna este adepta relațiilor de lungă durată, chiar dacă acestea au un viitor sau nu. Artista s-a iubit ani buni cu managerul său, Lucian Ștefan, cel care, de altfel, a și lansat-o în lumea muzicală, dar idila lor s-a terminat fără a se oficializa.

Ei bine, povestea pare să se repete. Vedeta are de mai bine de doi ani un al iubit, un renumit fotograf american, John Perez, cu care colaborează și pe plan profesional. Nici acesta însă nu se grăbește să o ducă pe românca noastră în fața altarului.

Acest fapt a fost dezvăluit chiar de o persoană foarte apropiată artistei: “Inna nu a fost încă cerută în căsătorie. Ea nu avea până acum gânduri de măritiș, dar în acest moment nu știu dacă își dorește sau nu, e posibil să se fi răzgândit”.

Artista l-a adus pe american în România, prezentându- l și familiei. Iar asta ar putea totuși să fie semn că aceasta își face planuri cu iubitul său de peste Ocean.

Sursa: libertatea.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version