de Marian MOCANU
Un tânăr de 20 ani, din comuna Oltenești, a fost grav rănit în urmaunui accident rutier pe care tot el l-a provocat. Tănărul a pătruns pe contrasens și a intrat în plin într-o autoutilitară.
Vineri dimineață, pe DN 15D, în afara localității Cănțălărești, comuna Ștefan cel Mare, a avut loc un grav accident de circulație. În timp ce Manuel M., de 20 ani, din comuna Oltenești, conducea un autoturism din direcția Negrești către Vaslui, într-o curbă la stânga a pătruns parțial pe sensul opus de mers. Autovehiculul condus a intrat în coliziune frontală cu un alt vehicol, respectiv o autoutilitară cu semiremorcă, condusă de un bărbat de 44 de ani, din județul Bacău.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, care s-au deplasat la fața locului au stabilit că vina aparține tănărului vasluian care, probabil din grabă sau din neatenție, nu a circulat pe banda sa.
Tânărul din Oltenești a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui cu diagnosticul „fractură femur stânga cu deplasare, fractură arc costal C7 și politraumatisme prin accident rutier”. Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite, fiindu-i prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal, efectuând cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest accident, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.