Negocierile de pace din Cipru pentru reunificarea insulei divizate din 1974 vor fi reluate la 15 mai, a anunțat luni emisarul special al ONU, Espen Barth Eide, după o întrevedere între liderul cipriot grec Nicos Anastasiades și omologul cipriot turc Mustafa Akinci, relatează AFP.
Nicos Anastasiades și Mustafa Akinci și-au strâns îndelung mâinile după anunțul reluării negocierilor, care au fost suspendate din luna octombrie. Cei doi lideri, împreună cu emisarul ONU, au luat cina la Ledra Palace, un fost hotel situat în Nicosia în zona-tampon care separă insula în două, și în prezent ocupată de ONU.
Anastasiades și Akinci au convenit asupra ‘importanței utilizării elanului creat și a acestei noi oportunități de a merge mai departe, fără întârziere’, a declarat Eide, alături de cei doi lideri.
Aceasta este prima data când Nicos Anastasiades s-a întâlnit cu Mustafa Akinci, ales la sfârșitul lunii aprilie ‘președinte’ al autoproclamatei Republici Turce a Ciprului de Nord (RTCN, recunoscută doar de Turcia). Această entitate nerecunoscută ocupă o treime din teritoriul Ciprului de la invazia de către Turcia în 1974, ca reacție la o lovitură de stat a naționaliștilor ciprioți greci care doreau alipirea Ciprului la Grecia.
Președintele Nicos Anastasiades a apreciat că alegerea lui Mustafa Akinci oferă ‘speranțe’ în privința reunificării insulei și în acest context a anunțat o serie de măsuri menite ‘să creeze un climat de încredere’.
Sursa: agerpres.ro