de Alex SAVA
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au decis, ieri, trimiterea în judecată a doctorițelor Doina Andrei și Simona Botez și a colegului lor Adrian Tănăsescu, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual, întreruperea cursului sarcinii. Alături de cei trei a mai fost trimisă în judecată și șefa Secției Ginecologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, Gabriela Rusu, acuzată de abuz în serviciu.
Procurorii vasluieni au decis, ieri, trimiterea în judecată a celor trei medici ginecologi șpăgari de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Anchetatorii au reușit probarea mai multor cazuri în care Doina Andrei, Simona Botez și Adrian Tănăsescu a cerut bani de la paciente pentru a face avorturi ilegale, folosind logistica și resursa umană a spitalului. Conform procurorilor, în perioada 2009 – 2015, cei trei au solicitat și obținut de la pacienți sume de bani variind de la 50 la 1.600 de lei, în schimbul prestării unor servicii medicale gratuite sau pentru îndeplinirea de acte contrare îndatoririlor de serviciu. Astfel, ei efectuau întreruperi de sarcină la cerere, însă vârsta sarcinii era de peste 14 săptămâni, astfel încât activitatea medicilor era ilegală. Pentru a fenta acest aspect, medicii modificau foile de observație.
Alături de cei trei a mai fost trimisă în judecată, în același dosar, și dr. Gabriela Rusu, acuzată de abuz în serviciu. Conform anchetatorilor, ea nu a verificat modalitatea în care se efectua înregistrarea pacienților, completarea, păstrarea foilor de observație și încasarea sumelor de bani pentru proceduri medicale la cerere, organizând în mod defectuos activitatea în cadrul secției.
De asemenea, ea nu a luat măsurile necesare pentru evidențierea pe o condică separată a prescripțiilor medicale pentru prescrierea preparatelor cu substanțe stupefiante și psihotrope. Astfel ea a prejudiciat unitatea sanitară. De asemenea, s-a produs un prejudiciu și pentru Casa Județeană de Asigurări de Sociale, prin acordarea asistenței medicale gratuite, cu decontarea cheltuielilor de la bugetul de stat, pentru cazuri care nu reprezentau, de fapt, urgențe.
În prezent, Doina Andrei și Simona Botez se află în arest preventiv, iar Adrian Tănăsescu este cercetat sub control judiciar.