Est News

VREMEA se strică. Prognoza meteo pentru miercuri și joi

Vremea continuă să se încălzească miercuri, cu temperaturi de până la 28 de grade Celsius, iar joi își vor face apariția ploile însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată a vântului în regiunile din centrul, nordul și vestul țării, potrivit prognozei realizate de Administrația Națională de Meteorologie.

ÎN ȚARĂ

Miercuri, vremea va continua să se încălzească, devenind mai caldă decât ar fi normal la această dată, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 28 de grade. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare și doar spre seară în nordul extrem și în zona Munților Apuseni vor fi dezvoltări noroase convective, dar numai izolat ploi de scurtă durată, în general slabe.

În timpul nopții însă, înnorările se vor accentua în regiunile vestice și nord-vestice, unde se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și posibil grindină. Minimele termice vor fi cuprinse între 5 și 15 grade.

Joi, în regiunile din vestul, centrul și nordul țării și zonele montane și submontane vremea va deveni în general instabilă, iar valorile termice vor marca o scădere.

Vor fi înnorări temporar accentuate, averse, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului; ploile vor avea și caracter torențial, cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat va cădea grindină. În restul teritoriului vremea va fi în continuare caldă, cerul va fi variabil, iar instabilitatea atmosferică se va manifesta spre seară și la începutul nopții, dar numai pe arii restrânse.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 și 25 de grade, mai ridicate în sud și în sud-est, până la 29…30 de grade în Lunca Dunării; minimele termice se vor încadra între 7 și 15 grade.

LA BUCUREȘTI

Miercuri, vremea va deveni ușor mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade, mai scăzută în zona preorășenească.

Sursa: mediafax.ro

Exit mobile version