Est News

18 dosare depuse pentru posturile de la ISJ

de Roxana NĂSTASĂ

După concursul pentru inspector școlar general și inspector școlar general adjunct, la care nimeni din județ nu a participat, a venit vremea concursului pentru inspectorii de specialitate.

Aici, cam aceleași nume, puține suprize și câteva absențe de pe lista cu care deja ne-am obișnuit a inspectorilor școlari de specialitate din Vaslui. În total, la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui au fost depuse 18 dosare, fiind 17 persoane care vor intra în concurs, pentru că o persoană va candida pentru două posturi cu jumătate de normă. În general, s-au înscris actualii ocupanți ai funcțiilor, fiind însă și câteva excepții.
Din informațiile obținute, nu s-a înscris niciun candidat pentru posturile de inspector de istorie, științe socio-umane, arte, informatică și inspector de personal (jumătate de normă) și sunt și cazuri de posturi pentru care s-au înscris mai mulți candidați. Este vorba de postul de inspector pentru dezvoltarea resursei umane unde s-a înscris actualul ocupant al funcției Gabriela Lisievici și încă un nume nou, o profesoară de istorie, Gianina Chirilă.
Perioada de desfășurare a concursului este 22 mai – 9 iunie, timp în care în fiecare zi, câte doi candidați vor da examen. Concursul va avea loc la sediul ISJ Vaslui, iar cei ce vor trece examenul vor fi în funcție timp de patru ani.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version