Est News

Ștrandul se deschide pe 1 iunie!

de Răzvan CĂLIN

Lucrările de reabilitare a întregului complex de agrement au intrat în linie dreaptă.

Bârlădenii (și nu numai) se vor putea răcori și în această vară în bazinele Ștrandului ”Rulmentul” din localitate. Cel puțin așa a dat asigurări Vasile Roșca, președintele Sindicatului Liber ”Rulmentul”, în proprietatea căruia se află baza de agrement. Acesta ne-a declarat că lucrările de reabilitare și igienizare a întregii baze sunt destul de avansate, astfel încât a putut oferi și o dată la care ștrandul își va putea deschide porțile pentru publicul larg, 1 iunie.

”În momentul de față se lucrează din plin la toate cele trei bazine. Ne-am aplecat ceva mai mult pe bazinul mic, cel destinat exclusiv copiilor, căci aici, trebuie să avem grijă și mai mare. A fost izolat din nou, dar am montat și echipamente noi pentru recircularea apei. Însă, s-a lucrat cu maxim de atenție în tot ștrandul. Ne-am fi dorit să dăm drumul la activitate pe 21 mai, dar nu este posibil, așa încât am decis să o amânăm pentru data de 1 iunie”, ne-a declarat Roșca.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version