de Simona MIHĂILĂ
Pentru ca Preasfinția Sa să nu fie atacată, Doamne ferește, de vreun pensionar reumatic, episcopul Hușilor și-a angajat gardă de corp care-l păzește cu prețiozitate în orice secundă. Măsuri draconice de securitate au fost luate și la Mănăstirea „Sf. Petru și Pavel” din curtea Episcopiei, unde pelerinii veniți din toate colțurile țării să se închine la moaștele Sfintei Chiriachi nu mai au acces decât o oră pe zi.
Măsurile exagerate de securitate au în spate un motiv de-a dreptul hilar: evenimentul de săptămâna trecută, când câteva bunicuțe cu păr alb s-au adunat în curtea Protopopiatului Bârlad ca să-i ceară episcopului să le înapoieze duhovnicul la parohia „Sf. Spiridon”.
Reacția protopopului Vasile Lăiu, care pregătise un ceremonial pompos de primire a șefului său, cu pâine, cu sare și copii îmbrăcați în port popular, a fost una disproporționată. El a cerut imediat intervenția forțelor de ordine, care, sub privirile nedumerite ale enoriașilor, au umplut curtea protoeriei gata să înăbușe cine știe ce violențe.
Deși oamenii nu au făcut mai mult decât să-l huiduie pe episcop care nu a vrut să stea la discuții cu ei, a doua zi, acesta a chemat urgent la Palatul Eparhial o firmă privată de pază și securitate cu care a încheiat contract. Surse din cadrul Episcopiei Hușilor ne-au spus că firma are ordin să-l păzească pe episcop ca pe ochii din cap în orice secundă. Pentru asta, patru paznici stau permanent în preajmă pentru ca Preasfiția Sa să nu fie cumva atacată. Chiar și când episcopul Corneliu se află în incinta Palatului Episcopal, mașina firmei de securitate trebuie să păzească intrarea.
Ne închinăm numai la program
„În mănăstire se află o parte din moaștele Sfintei Mare Mucenițe Chiriachi și foarte mulți oameni vin aici în pelerinaj. Sfânta este purtătoarea de biruință în nevoi și necazuri grele, iar credincioșii aflați în necaz bat sute de kilometri pentru a ajunge aici să i se închine. Vine lume din toate colțurile țării. Nu s-a mai pomenit să nu poți intra într-o mănăstire să te închini. E anormal, Dumnezeu nu aprobă asemenea tactici”, ne-a declarat una dintre sursele noastre.
De închinat este voie, dar numai în timpul programului. Un singur moment din zi le este permis pelerinilor să intre în mănăstire ca să se roage, respectiv între orele 16 și 17, precum și atunci când sunt slujbe religioase, sâmbăta și duminica.
Pe a cui moșie o fi Episcopia Hușilor?
Acces restricționat în mănăstire, gardă de corp, șofer personal la volanul unui Volskwagen de fițe, în persoana fratelui condamnat pentru luare de mită – iată, pe scurt, lista pretențiilor episcopului Corneliu, pretenții plătite gras din banii pe care enoriașii și-i rup de la gură pentru a-i da Sfintei Biserici.
Reamintim că episcopul Hușilor este, de mai mulți ani, ținta acuzațiilor mai multor preoți din județul Vaslui. Totul a culminat, în urmă cu șase luni, cu momentul în care preotul Sorin Chirvase de la Biserica „Sf. Spiridon” a deschis Cutia Pandorei. El le-a vorbit enoriașilor despre sumele colosale pe care șefii de la Episcopie nu contenesc să le ceară preoților și despre amenințările la care sunt supuși cei care nu se conformează ordinelor de a veni cu banii în dinți.