de Marian MOCANU
Opt cetățeni afgani, din care trei copii cu vârste între trei și șase ani, au fost prinși după ce au traversat ilegal frontiera de stat a României. Cei opt au trecut noaptea cu o barcă râul Prut.
La frontiera estică a Europei se înmulțesc cazurile de imigranți ilegali care încearcă să intre în România. În general este vorba de persoane provenind din Orientul Apropiat, dar și din Ucraina sau chiar Republica Moldova.
Un astfel de episod s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, când un grup de opt persoane au fost prinși după ce intraseră ilegal în țară. Ei au fost observați de polițiștii de frontieră vasluieni imediat după ce trecuseră, pe timpul nopții, cu o barcă râul Prut. Detectarea lor s-a făcut cu ajutorul autospecialei cu termoviziune din dotarea Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui. Cei opt transfugi au fost prinși pe raza localității Rîșești, la marginea Drumului Național Huși – Albița. În urma legitimării grupului format din patru bărbați, o femeie și trei copii polițiștii au constatat că aceștia nu vorbesc limba română, motiv pentru care au fost conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Huși în vederea stabilirii identității și efectuării cercetărilor.
În urma cercetărilor s-a stabilit că cei opt sunt afgani, având vârste cuprinse între 27 și 39 de ani, iar copii care-i însoțeau aveau vârste cuprinse între trei și șase ani. Polițiștii de frontieră le-au întocmit cetățenilor lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Cetățenii au fost predați autorităților de frontieră ale Republicii Moldova pentru continuarea cercetărilor.
Din câte se pare, cei opt nu aveau intenția de a rămâne în România, ci de a ajunge într-o țară din Spațiul Schengen. Este al doilea caz în decurs de o lună când persoane din Orientul apropiat încearcă trecerea frauduloasă a frontierei, după ce mai mulți sirieni au fost la rându-le descoperiți pe teritoriul județului Vaslui după ce traversaseră, tot cu o barcă, râul Prut.