Est News

Accident în lanț la intrarea în Vaslui

de Marian MOCANU

Cinci autovehicule au fost implicate ieri dimineață într-un accident în lanț la marginea municipiului Vaslui. Vinovat de acest accident se pare că este un tirist care nu a păstrat distanța regulamentară față de vehiculele din fața sa. Două persoane au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, dintre care una cu traumatism craniană și comoție cerebrală. Circulația a fost îngreunată timp de zeci de minute, cozile de mașini depășind doi kilometri.

Ieri dimineață, la ora 9.30, la intrarea în municipiul Vaslui, dinspre Bârlad a avut loc un accident în lanț în care au fost implicate nu mai puțin de cinci vehicule. Accidentul a avut loc la ieșirea din localitatea Muntenii de Sus, pe sensul spre Vaslui, chiar înainte de podul care traversează râul Vasluieț. Imediat la fața locului s-au deplasat atât pompierii Vasluieni, pentru descarcerarea persoanelor rămase în autovehicule în urma impactului, două ambulanțe SMURD, pentru preluarea victimelor accidentului, dar și echipaje ale poliției rutiere.

Zeci de minute, circulația pe relația Vaslui-Bârlad a fost îngreunată, cozile formate depășind chiar și doi kilometri. Pentru a permite ambulanțelor SMURD să preia persoanele rănite, polițiștii vasluieni au oprit pe sensul opus trei camioane de mare tonaj, fapt care a „gâtuit” circulația.

În accident au fost implicate patru autoturisme și un TIR, acesta din urmă fiind practic vinovat de întregul eveniment. Șoferul, în vârstă de 47 de ani, povestea că mașina din față, un Audi negru înmatriculat în Satu Mare, ar fi oprit brusc la intrarea pe rambleul podului peste râul Vasluieț, la intrarea în municipiul Vaslui. Din această cauză ar fi intrat în celelalte mașini oprite regulemantar, pe care le-a făcut pur și simplu „armonică”.

În schimb, polițiștii vasluieni au constatat că șoferul TIR-ului nu a respectat distanța regulamentară față de celelalte vehicule aflate în mers.

Un al cincilea vehicol, condus de un cunoscut avocatul bârlădean Gabriel Onel, aflat în drum spre Tribunalul Vaslui, a intrat în coliziune ușoară cu TIR-ul care a provocat accidentul.

A fost nevoie de intervenția echipelor de descarcere pentru a scoate șoferul și pasagerul dintre fiarele contorsionate a vehiculului din fața mașinii de mare tonaj care a provocat accidentul în lanț. Conducătorul auto, în vârstă de 64 de ani, a fost diagnosticat cu traumatism cranian și comoție cerebrală, în timp ce soția acestuia, în vârstă de 60 de ani, a suferit mai multe traumatisme ușoare. Ambele victime au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Toți cei cinci conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Șoferul de TIR responsabil de producerea accidentului s-a ales cu dosar penal.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version