Est News

Medicii își joacă ultima carte în cazul Cotabiță

La mai bine de zece zile de când se află în secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgență Floreasca, situația lui Gabriel Cotabiță este la fel de gravă, dar stabilă. Pacientul se confruntă cu noi probleme, iar medicii vor să-i monteze electrozi pentru testarea permanentă, o ultimă manevră care ține de ei.

După ce, în urmă cu două zile, lui Gabriel Cotabiță i-a fost montată o traheostomă prin care i se face respirația asistată, medicii vor să îi monitorizeze activitatea cerebrală permanent. “Unui pacient aflat în starea lui Cotabiță, imediat după ce a trecut de intervenția de traheostomie, îi trebuie o electroencefalogramă permanentă, monitorizare continuă a activității cerebrale care să înregistreze orice posibilă activitate a creierului. Se montează pe scalp câțiva electrozi, susținuți de o cască, iar aceștia înregistrează fiecare impuls. Dacă până acum aceste teste se făceau doar la anumite intervale de timp, după traheostomie ele ar trebui efectuate permanent”, a spus pentru Libertatea un medic din apropierea echipei care îl îngrijește pe artist.

Problemele sunt acum și de altă natură

Această manevră medicală, ultima la îndemâna specialiștilor, ar trebui să releve dacă artistul mai are sau nu activitate cerebrală, iar dacă se demonstrează moartea cerebrală, ce urmează pentru Cotabiță, doar familia poate decide: deconectarea de la aparate sau menținerea artificială a vieții. În această etapă, apar noi probleme pentru artist, provocate de șederea îndelungată la pat. “Acum apar leziunile de decubit, escarele cauzate de șederea la pat. Aici intervine un specialist în fizioterapie. Pentru că salteaua specială nu e suficientă, el trebuie mișcat de pe o parte pe alta, îngrijit pentru că mușchii se atrofiază. De asemenea, beneficiază de respirație asistată, iar acest lucru se face cu ajutorul unui tehnician specializat în utilizarea Positive Air Pressure. Este o echipă mare pusă în mișcare pentru salvarea unui pacient aflat în această stare, iar eforturile sunt mari atât din partea cadrelor medicale, cât și din partea membrilor familiei care trebuie să dovedească multă stăpânire de sine în primul rând. Este necesar un om lângă pacient care să îi umezească buzele din jumătate în jumătate de oră, să stea lângă el etc. Au fost cazuri de pacienți care au stat luni bune în comă, dar nu știu vreun caz în care aceștia să-și fi revenit”, a mai spus sursa noastră.

Sursa; libertatea.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version